Avem parlamentare, avem locale, avem europarlamentare, avem prezidențiale. Ocazional, dar cam des, avem și câte un referendum. Avem cam multe, și cam scumpe. În ultimul an electoral, 2012, când am avut alegeri locale și apoi parlamentare, scrutinurile au cheltuit 300 de milioane de lei din bugetul de stat. Adică undeva spre 67 de milioane de euro.
Bugetul aprobat pentru ultimele alegeri prezidențiale, în 2009, a fost de 151.932.000 de lei, iar pentru europarlamentarele din același an bugetul a fost de 100 de milioane. Având în vedere cifrele de prezență la vot, încep să mă întreb dacă merită cheltuiala.
Ca să nu mai vorbim de suma mult mai mare formată din cheltuielile adunate ale tuturor partidelor pentru campania electorală. E drept, nu-s bani de la bugetul de stat. Poate.
Problema este că și între anii electorali, politicienii tot în campanie sunt. Fiecare tabără are partea ei de presă, care-i construiește imaginea non-stop, demolându-i adversarii în același timp. La asta se reduce politica românească, și sunt sigur că nu doar eu am această impresie: politicienii, în loc să conducă țara, sunt mai preocupați să-și îmbunătățească propria imagine și s-o terfelească pe a adversarilor. Dacă o țin tot așa, în curând n-o să mai aibă o țară pentru conducerea căreia să se bălăcărească reciproc.
Diferența dintre campaniile electorale și restul timpului este că în restul timpului poți să stingi televizorul. În campanie, numele partidelor, fețele candidaților, sloganurile electorale sunt pe toate gardurile, nu poți să mergi pe stradă fără să vezi afișe cu fețe zâmbind încrezătoare, alături de cuvinte goale. Asta e, trebuie să strângem din dinți și să așteptăm să treacă.
E campanie electorală. E vremea celor care vorbesc mult fără să spună nimic.
