Nu m-am născut așa.
Sau poate nu mi-am dat seama. Sau am realizat abia acum cât îmi place să mă emoționez. Îmi place să emoționez, deopotrivă. Îmi place să văd oameni emoționați. Din orice. Negativ, pozitiv, cumva. E atât de VIU. Ești emoționat e sinonim că trăiești, am înțeles într-un moment important al vieții mele.
Când oamenii uită să zâmbească pe stradă și băieților, de mici copii li se spune că nu e bărbătesc să plângă, emoționați, la un film, contrazic și trag semnalul de alarmă. Emoțiile trebuiesc împărtășite, trebuie arătate, pentru că oamenii adevărați sunt plini de emoții.
Vreau doar să vă invit la Teatru, ca să vă îmbătați de emoții. Dacă ați uitat să vă emoționați, treceți pragul psihologic, spargeți carapacea și veniți în alt univers, de fiecare data diferit, pe scenă. Mai târziu îmi veți da dreptate.
