EXCLUSIV Confesiunile făcute de deținutul Andrei Plăcintă studenților timișoreni, la StudentFest. Ce...

EXCLUSIV Confesiunile făcute de deținutul Andrei Plăcintă studenților timișoreni, la StudentFest. Ce le-a povestit despre faptele sale și despre viața în închisoare

6
DISTRIBUIȚI

 

 

andrei placinta

Au învățat ce însemnă viața de persoană privată de libertate, viața de după gratii care presupune restricții. Vali, Sebastian, Andrei, Marcel și Claudiu sunt cinci persoane certate cu legea care s-au întâlnit cu studenții participanți la StudentFest 2014 pentru a le spune poveștile lor de viață. Evenimentul, sub genericul „Biblioteca vie”, a fost pregătit de organizatorii StudentFest 2014, secțiunea „Literatură”, și a avut loc la Cuib d’Arte din Timișoara.

„Biblioteca vie” a pus la dispoziția curioșilor cinci „cărți”. „Actorul”, de Vali, „Persecuția Potențialului sau Boala Indecisului”, de Andrei, „Meditație Tristă. Ziua și Noaptea în Penitenciar”, de Sebastian, „Dincolo de gratii”, de Marcel, și „Lebăda Neagră”, de Claudiu. Vorbim de fapt despre cei cinci deținuți de la Penitenciarul Timișoara, de pe strada Popa Șapcă, care și-au titrat propriile vieți. Cazul unuia dintre invitați, Andrei Plăcintă, a făcut furori acum câțiva ani.

„Cărțile au fost deținuții. Ei și-au ales titlurile. Ne-am dorit să aducem cărțile mai aproape de oameni. Să ajutăm cititorul să citească cărți interesante și să stimulăm dialogul între oameni care în mod normal nu au posibilitatea de a comunica sau de a interacționa unii cu alții”, ne-a spus Roxana-Elena Szogi, responsabil PR StudentFest.

„Persecuția Potențialului sau Boala Indecisului”

„M-am născut într-o familie unde am avut parte de libertate și am avut ocazia să o iau pe multe căi. Ca individ sunt rațional, dar îmi e greu să mă hotărăsc. Sunt indecis. Ba vreau, ba nu vreau. Și atunci m-am gândit să hotărăsc totul pe loc”, așa a început Andrei Plăcintă discuția cu tinerii din fața lui.

Vorbea mult, zâmbea, ba chiar râdea des. Lângă el se adunau cei mai mulți studenți. Era fericit că are un ceas nou pentru care a fost nevoit să dea cinci pachete de țigări, dar e mândru că s-a lăsat de fumat. Spunea despre sine că era un adolescent timid și că nu avea planuri de viitor, ci își dorea totul deodată. La școală era printre primii și a intrat la o facultate din Canada. Nici prin cap nu i-ar fi trecut că va face pușcărie.

„La un moment dat m-am îndrăgostit, dar eram ca lipitoarea”, spune cu zâmbetul pe buze. Relația de cuplu a adus cu ea certuri, frustrări și tensiuni care s-au acumulat de-alungul vremii. „Ne-am certat pe stradă și a venit unul să se bage. M-a întrebat ce am cu fata.


Eu l-am jignit, dar după scurt timp a venit cu alți 10. M-am urcat în mașină și am vrut să plec, dar din greșeală l-am lovit pe unul dintre ei”, a povestit Andrei.

A fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare pentru tentativă de omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri. Tânărul s-a resemnat și faptul că e după gratii nu îl mai afectează, ci, după cum spune titlul „cărții” sale, consideră că indecizia este o boală.

Sigur pe sine, spunea că nu vrea case, mașini, femei și mic dejun gătit dimineața, ci un motiv pentru care să se treazească, un mediu în care să fie apreciat pentru cine este. ”În închisoare există civilizație, dar ești ca într-o colivie. Nici de cer nu poți să te bucuri, pentru că nu îl vezi din plin. Sper și sunt sigur că din asta voi învăța să apreciez simplitatea vieții”, a conchis tânărul.

poveste detinuti 1

„Meditație tristă. Ziua și noaptea în Penitenciar”

Sebastian este căsătorit și are o fetiță de șapte ani, dar a întrat la pușcărie în 2011. Ofta de fiecare dată când vorbea de fiica sa, pentru că se gândește la ea zi și noapte. A fost nevoit să o mintă că e plecat în străinătate la muncă, deoarece îi e greu să o aducă la Penitenciar să-l vadă. A lucrat ca agent de poliție, dar a fost condamnat pentru luare de mită. „Eu nu am lucrat în vamă. Am fost agent de poliție și m-au condamnat pentru luare de mită, adică 10 euro, dar vameșii care aveau câte 8.000 de euro au primit cu suspendare. Nu au fost trași la răspundere șefii, pentru că cei mici plătesc mereu”, povestește acesta.

Primele trei luni de zile au fost un coșmar pentru Sebastian. Acesta a mărturisit că a și plâns de câteva ori și era reticent cu colegii lui, care îl strigau „milițianul”. „La început am crezut că viața este foarte dură la pușcărie și mi-a fost greu să ma familiarizez, dar acum m-am obișnuit. Sunt în echipa de fotbal, iar de sărbători cânt în corul bisericii. Lucrez. Dacă muncești o lună de zile ți se scad șapte zile din pedeapsă. Asta înseamnă că sunt cu șapte zile mai aproape de familie. Eu lucrez pe domeniul cultural-educativ și îi învăț să scrie pe cei care nu știu carte”, a povestit Sebastian.

Știe că nu mai poate profesa, însă este ambițios și hotărât să o ia de la zero când va fi eliberat. E patriot și nu vrea să își părăsească țara, mai ales că familia a fost alături de el încă din prima zi când a intrat după gratii. „Stingerea e la ora 22.00. Ne trezim la ora 6.00. Putem fi vizitați patru zile pe lună, două ore pe zi. Fiica mea, inevitabil va afla. Problema e că odată ce m-au condamnat pe mine, au condamnat-o și pe ea și viitorul ei”, a spus Sebastian.

Toate cele cinci povești i-au impresionat pe tineri, iar la final nu s-au putut opri din aplaudat. Pentru unii dintre ei, poveștile deținuților reprezintă niște experiențe de viață, pe când alții au învățat că trebuie să gândești de două ori înainte să acționezi. Ceea ce au reținut a fost faptul că nu trebuie luate în considerare doar coperțile cărților. Este foarte important să știi și conținutul lor.

6 COMENTARII

  1. ba astia sunt nebuni cu StudenFest-ul lor….pe placita junior l-au adus sa le vorbeasca///despre ce…despre cum e sa fi copil de demnitar si sa faci ce vrei ca te scoate mamica?…ce cacat mai e si asta…astia de la Student fest sunt retatrzi…de ce nu au adus niste tineri care chiar au reusit ceva in viata pe munca doar?…aiurea generatia facebook

  2. Daca nu eram un neam de kkt, maimutoiul asta nu ar mai fi vorbit azi. Trebuia linsat pe loc de cei care au fost martorii faptelor lui de dezaxat !

  3. Sper ca la cate facilitati au in puscarie sa poata citi asta: moldoveanul cu mama in Parlament a crezut ca-i intangibil… Ne zice ca „din greseala” l-a lovit cu masina pe acel om , cand de fapt de-a lungul multor audieri a martorilor si a multor infatisari s-a stabilit ca intentionat l-a lovit. Faptul ca a facut niste studii in strainatate nu-l face cu nimic mai destept pe acest tanar cu apucaturi de cocalar… (studii in strainatate fac si toti arabii cu bani , chiar daca sunt prosti… de bubuie !). Nu in ultimul rand , mare vina apartine si mamei sale , o curvistina moldoveanca , care l-a lipsit pe acest tanar de a fi aproape de tatal biologic…

  4. Mie mi a placut initiativa voastra. Cei care criticati si injurati probabil sinteti foarte tineri,dar sa stiti ca asa arata viata adevarata ,cea de zi cu zi. Dramele , mai ales la tinerete ,incep cu 10 euro sau fumuri in cap pentru ca esti beizadea. Multi copii de liceu sau studenti ar trebui sa stea de povesti cu puscariasii tineri. Ar invata foarte multe si sunt siguri ca multi, foarte multi o sa caste mai bine ochii ce fac!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.