Festivalul Dramaturgiei Românești aduce la Timișoara nume grele ale teatrului contemporan. Ce...

Festivalul Dramaturgiei Românești aduce la Timișoara nume grele ale teatrului contemporan. Ce spectacole importante sunt în program

0
DISTRIBUIȚI

program FDR 2014

Au mai rămas 10 zile  până la evenimenul  teatral al anului din Timișoara – Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti ( FEST-FDR). Prima parte a Festivalului, care va avea loc între 14 și 18 mai vorbește despre România de azi; vine cu o imagine structurată puternic asupra societății în care trăim, spun organizatorii. Programul detaliat și mai multe informații despre conținutul FEST-FDR2014 sunt dinsponibile pe http://ro.tntimisoara.com/programul-fest-fdr2014.

”După ce, în 2012, FEST-FDR  devenea primul festival de teatru din România membru al European Festivals Association, această ediție a FEST-FDR pune în prim plan felul în care Teatrul Național înțelege să sprijine Timișoara în efortul său da a obține titlul de Capitală Europeană a Culturii.


Relevanța acestui demers în plan local, național și internațional determină partenerii FEST-FDR 2014 să răspundă punctual atât dimensiunii europene, cât și dimensiunii „orașul și cetățenii”, care fundamentează proiectul. Astfel, în plan local, Primăria și Consiliul Local al Municipiului susțin financiar secțiunea FEST / OUTDOOR, care, în scopul de a coborî teatrul în cetate astfel încât să-l facem parte din viața cotidiană a trecătorului întâmplător, oferă o serie de spectacole de stradă, ale unora dintre cele mai spectaculoase companii de gen din Spania, Polonia și Brazilia. De asemenea, în plan național, Ministerul Culturii se susține secțiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc, FDR ce, în această ediție, reunește 15 titluri și pe cei mai interesanți creatori contemporani de gen, în timp ce Institutul Cultural Român și UNITER se implică în dimensiunea reprezentativității internaționale a culturii românești, reprezentate în secțiunea FEST a FEST-FDR2014”, au mai transmis organizatorii evenimentului.

A doua etapă, FEST (Festivalul European al Spectacolului Timișoara), destinată în principal spectacolelor contemporane europene, va avea loc în perioada 10 – 17 iunie, cu evenimente teatrale în aer liber, performance-uri (one man show, teatru-dans etc.) şi concerte.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.