Grădina de vară „Capitol”, din nou plină de viață. Cum a fost...

Grădina de vară „Capitol”, din nou plină de viață. Cum a fost redeschiderea, după decenii de uitare FOTO

1
DISTRIBUIȚI

redeschidere gradina de vara capitol 3

A fost lăsată în paragină ani de zile, dar aseară a fost readusă la viață în pași de vals. Vorbim despre Grădina Capitol din Timișoara unde, cândva, rulau pelicule cinematografice în aer liber. Locul de care sufletele timișorenilor sunt extrem de legate a fost reamenajat și a găzduit primul eveniment sub numele de „Timișoara Valsează”, eveniment la care au participat peste aproximativ 1.500 de persoane.

Duminică, la ora 20.30, Grădina „Capitol” era arhiplină. Doamne și domnișoare aranjate din cap până în picioare, domni la costum, copii, studenți sau tineri, toți erau nerăbători să înceapă spectacolul. Cei care au venit în pereche, să valseze, au avut noroc, deoarece nu au fost nevoiți să plătescă biletul de intrare, care costa 10 lei.

„Voi trebuie să aveți valsul în sânge”, așa a deschis evenimentul Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul din Timișoara. Acesta le-a reamintit timișorenilor că cel mai celebru vals românesc, „Valurile Dunării”, a fost compus de timișoreanul Iosif Ivanovici la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Nu a lipsit nici primarul Nicolae Robu, care le-a promis oamenilor că Gradina Capitol va fi introdusă în circuitul artistic al orașului de pe Bega. „Suntem cu toții fericiți în această seară că iată, după zeci de ani, Grădina de Vară, de care sufletele multora dintre noi sunt extrem de legate, ne oferă un moment artistic. Începând de astăzi, grădina este introdusă în circuitul artistic al Timișoarei și mi-aș dori să refacem acest loc superb”, a spus Nicolae Robu. Primarul a mai precizat că în curând va avea loc prima ediție a Festivalului Artelor Timișorene, în perioada 9-14 iunie, festival ce va oferi momente excepționale în parcurile, grădinile și pe străzile din oraș.

O oră și jumătate de vals

Concertul de vals din partea Filarmoincii Banatul, dedicat Zilei Europei, a fost dirijat de Dorin Frandeș. „Dunarea Albastră” a lui Johann Strauss(fiul), „Suita de Jazz, Valsul numărul 2” a lui a lui Dmitri Shostakovich sau „Valurile Dunării” a lui Iosif Ivanovici au fost doar câteva valsuri care au ridicat publicul în picioare.

Amatori, profesioniști de toate vârstele, sau pur și simplu oameni fără experiență într-ale valsului au dansat nu mai puțin de o oră și jumătate. Îmbrăcați în straie populare austriece, domnul Ștefan împreună cu soția sa nu au ratat niciun moment în care se putea dansa. Cei doi sunt membri ai Formulului Germanilor din Timișoara încă din 1991, și de atunci dansează de plăcere. „Noi suntem din Forumul German, și acolo avem o grupă de dansatori amatori, nu spun bătrâni, spun seniori. Dansăm din plăcere. Eu am 73 de ani și mă bucur că am putut participa la acest spectacol”, a spus domnul Ștefan.

redeschidere gradina de vara capitol 2

Oamenii în vârstă nu au putut să nu își amintească vremurile în care la Gradina Capitol se difuzau pelicule cinematografice precum „Pe Aripile Vântului” sau „Vagabondul”.


„Chiar i-am spus domnului Gârboni că vreau să văd fântâna, pentru că eu nu știam de ea. Ultima dată când am venit aici a fost acum 30, 40 de ani și am văzut «Pe Aripile Vântului»”. Văd că locul a înviat și cred ca toate promisiunile făcute vor fi îndeplinite” a spus o doamnă din public.

Grădina Capitol, destinată exclusiv evenimentelor culturale

Directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Gârboni, le-a promis timișorenilor că Grădina Capitol va fi destinată exclusiv evenimentelor culturale, iar prețul biletelor va fi unul simbolic. Tot Gârboni a mai precizat că în incinta Grădinii nu se vor organiza niciodată spectacole de manele.

„În 24 mai o firmă privată dorește să facă o proiecție tridimensională, dar biletele vor avea probabil un alt preț. Casa Studenților va lansa un festival de muzică rock, Facultatea de Arte Plastice va veni cu un musical, «My Fair Lady», Centrul Cultural Francez va face «Ziua Filmului de Comedie Francez», și vom repara vechiul aparat de cinema, ca să funcționeze. Casa Studenților și teatrul va susține o piesă interactivă pentru copii, «Petrică și Lupul», astfel încât să poată participa și ei. Vom încerca și cu proiecții, iar domnul viceprimar Diaconu spunea că vrea să achiziționeze un proiector digital, care nu vreau să spun cât de mult costă, ca să proiecteze de la o distanță mare. Încercăm să facem din acest loc un spațiu cultural viu pentru public și sperăm ca prețurile să fie mici, numai să terminăm licitațiile”, a mărturisit Ioan Gârboni.

La ora 22.00, Timișoara s-a oprit din valsat, dar nu înainte de un ultim dans pe valsul, „Suita de Jazz, Valsul numărul 2” a lui Dmitri Shostakovich, din dorința a două doamne care i-a rugat pe organizatori să anunțe un „bis”.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.