Joe Biden, la finalul vizitei în România: „Sunt mândru că SUA au...

Joe Biden, la finalul vizitei în România: „Sunt mândru că SUA au jucat un mic rol în democratizarea României”

1
DISTRIBUIȚI

joe-biden-traian-basescu-2011-9-13-10-51-45

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, şi-a început, la ora transmiterii acestei ştiri, la Palatul Cotroceni, alocuţiunea din finalul vizitei oficiale la Bucureşti, fiind prezenţi şeful statului român, premierul, preşedinţii Camerelor, liderii partidelor, miniştri şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Declaraţiile lui Joe Biden:

– Există diferenţe politice, dar un lucru care îi leagă pe toţi românii este că sunt în favoarea democraţiei într-un stat de drept. Mulţumesc societăţii civile pentru că încearcă să creeze o societate cu demnitate pentru România.

– Ne aşteptăm ca naţiile care fac parte din NATO şi din UE să împărtăşească valori comune. Sunt mândru că SUA au jucat un mic rol în democratizarea României.

– Trupele americane sunt onorate să fie alături de trupele române.

– România şi-a făcut o datorie sacră. Naţiunile din NATO nu sunt niciodată singure.

– Corupţia trebuie îngropată. Este un cancer care micşorează instinctul de inovare şi de creativitate. Corupţia este o altă formă de tiranie. Poate fi un pericol şi pentru securitatea naţională a ţărilor.

– Democraţia nu poate supravieţui fără participarea activă a cetăţenilor. Democraţia nu este o destinaţie, ci drumul pe care mergem.

– Nu pot să-mi imaginez o Europă completă, liberă, fără o Românie puternică şi independentă.

Vicepreşedintele Statelor Unite a fost prezentat în Sala Unirii din Palatul Cotroceni de Laura Silvaş, o masterandă în anul 2 la Facultatea de limbi stăine, Studii Americane.

La alocuţiunea vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, sunt prezenţi politicieni, miniştri, şefi de partide şi de instituţii din sistemul judiciar, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi jurnalişti invitaţi de Ambasada SUA, în total în jur de 200 de persoane.

Preşedintele Traian Băsescu este aşezat în sală, între preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Mai sunt prezenţi şeful Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şeful Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Mişu Negriţoiu – ASF, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general, Tiberiu Niţu, precum şi reprezentanţi ai CSM şi ai Curţii Constituţionale, în frunte cu Augustin Zegrean, dar şi şeful ANI, Horia Georgescu.

La discursul susţinut de Biden sunt prezenţi consilierii prezidenţiali.


De asemenea, la reuniune s-au aflat majoritatea miniştrilor Guvernului Ponta, între care: ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc, ministrul Finanţelor Ioana Petrescu, ministrul Educaţiei Remus Pricopie, ministrul Agriculturii Daniel Constantin, ministrul Culturii Kelemen Hunor, ministrul de Interne, Gabriel Oprea.

La reuniune mai sunt prezenţi preşedintele PNL, Crin Antonescu, însoţit de liderul deputaţilor PNL, George Scutaru şi deputatul Alina Gorghiu.

De asemenea, discursul vicepreşedintelui SUA sunt prezenţi preşedintele PDL, Vasile Blaga, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, europarlamentarul Monica Macovei.

La Cotroceni au mai ajuns senatorul Mihai Răzvan Ungureanu şi preşedintele partidului Noua Republică, Mihai Neamţu. De asemenea, la reuniune este prezent şi senatorul PSD Mircea Geoană.

Din partea societăţii civile sunt prezenţi preşedintele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, Alexandru Cumpănaşu, preşedintele CRPE Cristian Ghinea, preşedintele Freedom House, Cristina Guseth, iar din partea Expert Forum, Ana Otilia Niţu.

Totodată, la reuniune mai sunt prezenţi o serie de jurnalişti din presa scrisă şi audio-vizual.

1 COMENTARIU

  1. daca ar sti americanul ce mafiot securist este basescu,cat a furat ,cum a vandut flota cate dosare are,cum a luat mosia dela nana cu mafia camora ,cum vrea el sa inchida antena 3 care nul linge ca b 1 tv,si dna,ccr,csm,stanciu care executa procese politice la comanda lui basescu cel mai corupt,bogat,hot,ioana face afaceri cu gazprom o spiona la rusii e t c .cred ca lar exclude dela democratie pe dictatorul comunist scolit de ciausescu la securitate si trimis la anwer ca spion contra n a t o,pana in 98,cand sa bagat in fsn,la loc caldut sa fure tara ,minte ca dracu creatura pmp adica partidul mafiei basescu cu poseta udrea cea care a furat milioane de euro europeni cu basescu si gasca pdl.piticul boc -utcistul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.