Judecătorul Mustaţă, dispus să obţină despăgubire mai mare după decesul unui copil,...

Judecătorul Mustaţă, dispus să obţină despăgubire mai mare după decesul unui copil, dacă primea o parte din bani

0
DISTRIBUIȚI

judecator 1Judecătorul Stan Mustaţă le-a cerut complicilor lui Ion Boraciu şi Florian Alexandru să meargă la rudele unui copil de 15 ani care a murit într-un accident rutier şi să le spună că le poate acorda despăgubiri mai mari decât primiseră la prima instanţă, dacă primea în schimb o parte din bani, scrie Mediafax. Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe magistratul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, pe care îl acuză că a cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale.

În rechizitoriul trimis Curţii de Apel Bucureşti, procurorii arată că, într-unul dintre dosarele pe care Stan Mustaţă le avea în lucru, privind un accident rutier în urma căruia un adolescent de 15 ani a murit, judecătorul le-ar fi spus complicilor său Ion Boraciu şi Florian Alexandru că rudele acestuia, părţi civile în cauză, au primit despăgubiri prea mici la prima instanţă, arătând că este dispus să le acorde, la judecarea apelului, sume mai mari, dacă primea în schimb o parte din bani. „Judecătorul Mustaţă a relatat circumstanţele faptice din dosarul nr. 3674/292/2013, remarcând cuantumul redus al daunelor acordate părţilor civile de către instanţa de fond: «Uite, bă, aci! Toţi sunt din comuna Peretu. A omorât un copil de cin’sprezece ani. Şi am zis: «Aoleu, mânca-ţi-aş gura!» Cu maşina, ăsta. Şi le-a dat la ăştia doar şaptezeci de mii le-a dat la părinţi şi vreo treizeci de mii la fraţi şi la surori, la toţi ăştia. Şaptezeci-şaptezeci tată-mamă, fraţii treizeci-treizeci. Şaptezeci-şaptezeci, treizeci-treizeci!», «De euro, da, mânca-ţi-aş gura ta! Nu, lei, lei. Pardon! Lei, lei, lei. Lei am şi scris. Lei, lei»”, au scris procurorii în rechizitoriu.

Cei trei au discutat şi despre faptul că rudele băiatului mort în accident erau reprezentate de avocatul Bogdan Petre, despre care spuneau că obişnuia să pretindă hotărâri judecătoreşti mult prea favorabile şi nu trebuia contactat, pentru că era cercetat penal şi prezenta un potenţial de risc pentru ei. „Prin urmare, inculpaţii Mustaţă, Boraciu şi Alexandru au hotărât că era mai indicat să contacteze în mod direct părţile civile, pentru a le propune obţinerea unei soluţii favorabile, prin coruperea judecătorului, prilej cu care părţile civile urmau să fie sfătuite să renunţe la serviciile avocatului ales.


După ce judecătorul Mustaţă le-a adus la cunoştinţă interlocutorilor săi că «Da, îl au pe avocat pe B …[neinteligibil]…», Ion Boraciu şi-a amintit că: «Da, da, da …[neinteligibil]… Îl ştiu, ăla…», iar Alexandru a rememorat din circumstanţele altei speţe: «I-a dat mult…». La rândul său, Mustaţă a relatat modalitatea dură de negociere a respectivului avocat: «Eu ştiu de la ei: «Mă, dă-te-n …[cuvânt obscen]… mea, în loc de şaptezeci de mii de lei, scrii euro!»». Inculpatul Alexandru şi-a exprimat opinia cu privire la persoana avocatului: «Ăsta e periculos!», fiind în asentimentul judecătorului: «E periculos omu’… E periculos! A avut dosar… a avut dosar… A, nu! …[neinteligibil]…»”, se arată în document.

În final, arată procurorii, judecătorul a fost cel care a decis contactarea directă a părţilor civile şi excluderea avocatului ales al acestora: „O să te duci la ei, să zici: «Bă, daţi-l în …[cuvânt obscen]… mea pe cheliosu’. …[neinteligibil]… »”. Ion Boraciu a menţionat faptul că s-ar putea să existe un impediment în ceea ce priveşte eventualele pretenţii ale avocatului, pentru că acesta „are contract”, însă magistratul nu a părut impresionat de acest argument, replica sa fiind: „Are contract, da. Da …[neinteligibil]… Comuna Peretu, Alexandria”. Apoi judecătorul a reluat ideea: „Zi-i «Băi, lăsaţi-l dracu’ pe cheliosul ăla, că vă dau eu!», dar dacă are contract, vorba lu’ Nelu!”, arată procurorii.

Judecătorul Stan Mustaţă le-a spus complicilor săi că „oferta” sa viza o hotărâre definitivă: „Da, îi rămâne definitivă la noi …[neinteligibil]… Familia Coţoc, Cotoc şi Spânu, Spânu şi Burcea. Ăstea sunt… Şi Spânu. Iar ăştia sunt din partea mamei copilului. Ăştia… Păi… Ăştia-s bunicii. Şi le-a dat şi ăstora câte zece lei, ă… câte treizeci de mii. Deci, sunt în familie. Familia Coţoc, Cotoc şi Spânu şi Burcea, în sensul că la copil, acesta e… Ţi-am zis… ”

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.