Leo Iorga va fi operat pentru extirparea unei tumori cerebrale. Apelul colegilor...

Leo Iorga va fi operat pentru extirparea unei tumori cerebrale. Apelul colegilor pentru ajutor

0
DISTRIBUIȚI

leo iorga

Leo Iorga, unul dintre cei mai cunoscuţi solişti rock din România, va fi operat, pe 9 mai, pentru extirparea unei tumori cerebrale, a anunţat muzicianul Adrian Ordean, pe contul său de pe platforma de socializare Facebook, scrie Mediafax. „Colegul şi prietenul meu Leo Iorga trebuie să se supună unei operaţii în regim de urgenţă pe data de 9 mai 2014. Operaţia are ca scop extirparea unei tumori cerebrale”, a scris Adrian Ordean. El a precizat că Leo Iorga mai are nevoie de 8.000 de euro pentru această intervenţie chirurgicală. Totodată, pe Facebook a fost creată pagina „Alături de Leo Iorga”, pe care a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru Leo Iorga. „Leo Iorga, unul dintre cei mai iubiţi solişti rock de la noi, are nevoie de ajutorul nostru – al colegilor, al prietenilor, al fanilor, al oamenilor cu suflet. După ce în urmă cu trei ani a învins cancerul la plămân, revenindu-şi destul de repede după intervenţia chirurgicală la care a fost supus – graţie unei echipe de medici profesionişti – acum Leo se confruntă din nou cu această boală. Trebuie să fie operat urgent, în 9 mai 2014, pentru a i se extirpa o tumoră pe creier (…)”, se spune pe pagina „Alături de Leo Iorga”.

Pe aceeaşi pagină de Facebook a fost postat şi un cont în care cei interesaţi pot face donaţii.

Leo Iorga va fi operat pe 9 mai la Spitalul Monza – Brain Institute din Bucureşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, apropiaţi ai artistului. Leo Iorga s-a născut la Arad, în 1964. A început să cânte la 14 ani ca toboşar (1978) în trupa liceului „Ioan Slavici” (1980-1982). A cântat la trupa Hidro Grup 8 ca toboşar şi solist. Până în 1985 a colaborat cu grupul Pacific, iar din 1985 până în 1987 a cântat cu grupul Sui Generis din Arad. În 1988 a devenit lider vocal al grupului Cargo, lansând hiturile „Brigadierii”, „Povestiri din gară” şi „Erata”.

Din toamna lui 1988 până în 1996 a fost lider vocal al grupului Compact, care îi avea la momentul respectiv în componenţă şi pe Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia şi Lelut Vasilescu.


În această formulă, Compact a lansat hiturile „Singur în noapte”, „Mă voi întoarce”, „Să te gândeşti la mine”, „Toamna în sufletul meu”, „Trenul pierdut”, „Ploaia” şi „Cine eşti tu oare?”. Cu Leo Iorga solist vocal trupa Compact a cântat la festivalul „Mitt Ein Ander” la Berlin, în 1989, şi a avut trei turnee în Republica Moldova (în 1988, 1990, 1992). În 1990, formaţia a participat la turneul „British Rock for Romania”, alături de trupele Crazy Head, Jesus Jones, Skin Games. În 1991, Compact cu Leo Iorga au cântat la Festivalul Mamaia. În 1992, formaţia a participat la festivalul „Rock ’92”, alături de două nume celebre ale rockului mondial: Uriah Heep şi Ian Gillan Band. Iar în 1993, trupa a susţinut două concerte (la Braşov şi Sofia) alături de trupa Nazareth. În 1994, formaţia Compact a cântat la „Skip Rock Festival” alături de celebrul grup Jethro Tull, iar în 1993, 1994 şi 1995 a participat la turneul Marlboro Music împreună cu Holograf, Iris şi Direcţia 5.

Din 1997 până în anul 2001, Leo Iorga a cântat alături de Andrian Ordean, George Patranoiu, Mario Ticlea, Bobiţă Stoica, Anca Neacşu, Irina Nicolae, Paul „Pampon” Neascu, Cătălin „Bibanu” Dalvarea, Andi Savastre în formaţia Schimbul 3. Din 2003 până în octombrie 2012 a cântat acompaniat de grupul Pacifica (Teo Boar, Vlady Cnejevici, Cristi Iorga, Marian „Lacke” Mihăilescu). Din toamna anului 2012, Leo Iorga a cânta cu trupa „Leo Iorga & Ordean”, alături de Adrian Ordean, Cristi Iorga, Dan Stesco „Polymoog”, Alex Ardelean, Marian „Lacke” Mihailescu.

În decembrie 2012 a avut loc „botezul” trupei, care de atunci se numeşte PACT by Leo Iorga & Adi Ordean. În februarie 2013, Dan Stesco „Polymoog” s-a retras din trupă, însă formaţia a continuat să susţină numeroase concerte în ţară pe parcursul anului 2013. La începutul anului 2014, Cătalin „Bibanu” Dalvarea l-a înlocuit la tobe pe Cristi Iorga, care a plecat din ţară. În aprilie 2014, trupa PACT a lansat albumul „Numărul Unu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.