Modul inedit în care vor fi răsplătiţi cei mai silitori elevi din...

Modul inedit în care vor fi răsplătiţi cei mai silitori elevi din Timişoara

2
DISTRIBUIȚI

thassos grecia marble beach

Primăria Timişoara a semnat un protocol inedit de colaborare cu o agenție locală de turism.


În baza noului parteneriat eforturile elevilor cu cele mai bune rezultate la învățătură vor fi răsplătite într-un mod inedit.

Viceprimarul Dan Diaconu a declarat că „acesta este poate unul dintre puţinele exemple pozitive în care colaborarea dintre o companie privată şi primăria municipiului Timişoara şi liceele din Timişoara duc la rezultate foarte bune pentru aceia care contează”.

Concret, elevii vor primi 18 vouchere de călătorie care vor include cazarea, transportul, precum şi bonuri valorice pentru mâncare. Plecarea va avea loc în data de 20 mai, iar micuţii vor fii însoţiţi şi de doi profesori. Diaconu spune că au fost selectate liceele cu cele mai mari medii la Bacalaureat. Elevii care vor pleca în Thassos (Grecia) sunt de la liceele „Wiliam Shakespeare”, „Carmen Sylva”, „Jean Louis Calderon”, „Emanoil Ungureanu”, Colegiul Bănăţean, „Ion Vidu” şi Azur. Reprezentanta agenției de turism a spus că speră ca astfel de excursii să poată fi oferite anual. În schimb, Primăria Timişoara s-a angajat să promoveze prin mijloacele proprii iniţiativa companiei.

2 COMENTARII

  1. Adica pe banul meu sa mearga copiii de bani gata in excursii? De aia e invatamantul prost, pentru ca elevii invata pentru recompense, nu pentru binele lor!

    • Nu e doar banul tau,e banul tuturor.
      Ca sa inveti bine nu inseamna sa fi copil de bani gata.Referitor la recompense,sa nu vorbim de ele,ce venit are un elev? 42 lei o alocatie/luna sau un student? …Nimic!
      De aia si merge asa bine in tara asta,toti is atotstiutori,stiti politica,economie,agricultura,reforme,etc.
      Elevul invata pentru binele lui, dar cand vede ca in tara asta nu se ofera un suport si in viitorul lui nu apare o licarire de trai decent,crezi ca mai isi face sperante sa stea in Romania? Eu nu prea cred!
      E adevarat ca avem conducere proasta,dar hai sa nu dam in cap lucrurilor promitatoare pentru ca viata e asa amara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.