Politicienii români din Parlamentul European fac exact ce face orice alt politician român, care se respectă, ales în vreun for legislativ.
Se trezesc dimineața, în jurul orei 8, iau micul dejun franțuzesc, cafeaua, citesc Can-Can și Libertatea. Se duc la PE. Cei (cât de cât) deștepți tac, ca să nu se facă de râs. Cei mai săraci cu duhul vorbesc și NE fac de râs. Stau la o bârfă pe holurile parlamentului, își sună secretara să le facă rezervare la ultimul restaurant de fițe din Bruxelles. Lucrează două-trei zile pe săptămână, în sezonul regulat, și o zi, maximum două, în extrasezon. Vin în fiecare săptămână acasă, par avion, la business class. Au un salariu de 100.000 de euro pe an, la care se adaugă 300 de euro pe zi pentru prezența la reuniunile oficiale, 4.000 de euro pe lună pentru cheltuielile cabinetului de europarlamentar, diurnă pentru masă, cazare și transport. Puteți vedea, așadar, de ce toată lumea vrea în PE și de ce primii pe listă sunt membrii de familie și apropiații liderilor de partid.
Cu o minimă investiție, respectiv un flyer, un panou publicitar, niște mici și bere, câteva strângeri forțate de mână cu alegătorul care poate nici nu știe cu ce se mănâncă Parlamentul European, politicienii își asigură un loc cald și profitabil.
Desigur că o parte din acești bani vor fi decontați și către partidul care le dă girul, însă suma este nesemnificativă în comparație cu beneficiile pe care le au. Promit locuri de muncă, investiții în agricultură, programe pentru tineri și bătrâni, salarii mai mari, un sistem de sănătate performant. Puțini sunt cei care-i mai cred, cei care se mai sinchisesc să iasă din casă pentru câteva minute pentru a pune ștampila pe viitorul parvenit al politicii românești. În mediul rural, dacă nu merge cu micul și cu berea, se practică lopata și furca, iar omul tot merge să voteze cu cine îi dictează “conștiința”.
Vom reuși, oare, și de această dată să ne mobilizăm, să ieșim încolonați la vot pentru a-i trimite pe toți acești “imaculați” ai politicii românești în vacanță la Bruxelles? Vă spun sincer. Nu știu și nici nu mă interesează. Povestea aia cu răul cel mai mic este, într-adevăr, doar o poveste. Nu există rău mai mic. Există puturoși și puturoase care merg pe sute de mii de euro să adune colecta pentru partidul din care fac parte. Cei care se plictisesc au la dispoziție un cartier roșu și vesel, care se animă noaptea mai ceva decât Las Vegas-ul, sute de feluri de bere și puburi pline ochi de petrecăreți. Nu-i rău deloc, așa-i? Dar nici bine nu e. Pentru noi, cei care rămânem acasă, cel puțin.
