Ponta: Nu declanşez suspendarea preşedintelui dacă CC decide că a încălcat Constituţia

Ponta: Nu declanşez suspendarea preşedintelui dacă CC decide că a încălcat Constituţia

0
DISTRIBUIȚI

victor-ponta-71_8e0ec03e5f

Premierul Victor Ponta a afirmat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că nu va declanşa o nouă procedură de suspendare a preşedintelui în cazul în care Curtea Constituţională va decide că Traian Băsescu a încălcat Constituţia purtând un tricou cu sigla PMP. Întrebat dacă va fi declanşată o nouă procedură de suspendare a preşedintelui dacă Curtea Constituţională va decide că acesta a încălcat Constituţia, Victor Ponta a spus că nu, afirmând că nu se antepronunţă, dar că dacă CC va decide că preşedintele nu are voie să se implice în campania electorală, atunci şeful statului va trebui să respecte această decizie.

„Nu.


Dacă CC decide şi eu sper că aşa se va întâmpla, dar nu pot să mă pronunţ eu, doar domnul Zegrean se poate antepronunţa, eu nu am voie să mă antepronunţ. Pe 21 mai se decide acest lucru. Dacă Curtea Constituţională va decide că preşedintele ţării, aşa cum sunt judecătorii, procurorii, ambasadorii, militarii, înalţii funcţionari, are drept de vot, dar nu are voie să facă campanie electorală, evident că până şi domnul Băsescu trebuie să respecte această decizie a Curţii Constituţionale să nu încalce Constituţia. Dar asta putem să stabilim pe 21, în funcţie de decizia Curţii Constituţionale”, a afirmat Victor Ponta miercuri, la Giurgiu, la finalul unei întâlniri cu autorităţile locale. Premierul a mai spus, răspunzând unei alte întrebări legate de prezenţa sa la Giurgiu, că a „domolit” campania electorală, că nu este în campanie pentru prezidenţiale şi că îşi face „treaba ca prim ministru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.