Premierul Victor Ponta, vizită fulger, la Timişoara, doar în locaţii bine securizate....

Premierul Victor Ponta, vizită fulger, la Timişoara, doar în locaţii bine securizate. Ce trebuie să facă Robu pentru a primi bani pentru spitalul de copii FOTO

8
DISTRIBUIȚI

PONTA BOJIN LA CJT09_resize

Vizită fulger a premierului Victor Ponta astăzi la Timişoara, numai în locaţii extrem de bine securizate, programul fiind anunţat în ultimul moment. Prima oprire –  fabrica AEM. Jurnaliștii stau la gard în afara fabricii și așteaptă coloana oficială. De la distanță SPP-iști și polițiști în civil nu-i scapă din priviri. Ora 9,30 – premierul întârzie. În curtea fabricii, tata socru Ilie Sârbu discută cu directoarea Olimpia Moica. Plus candidata la europarlamentare, Maria Grapini, cu cocardă tricoloră în piept, şi pesedistul Florin Bîrsășteanu, candidat la deputăţie. Puțin mai încolo, președintele PSD, Titu Bojin caută un petec de umbră și el. Coloana întârzie. Jurnaliștilor li se explică de un oficial că „nu puteţi intra în secţii, că nu au vrut gazdele”. Nici în curte nu e voie până nu ajunge, într-un final, coloana oficială fără antemergător cu girofar. În curte, Ponta, însoţit de vicepremier şi miniştrii, dă mâna cu cei care-l aşteaptă, remarcându-se Maria Grapinii căreia, între timp, i-a dispărut cocarda din piept. Se pleacă în turul fabricii. Jurnaliştii rămân în curte. Sunt înghesuiţi într-un hol cât o cutie de chibrituri pentru declaraţii oficiale. După cinci minute de îmbulzeală şi haos, se revine în curte. Vine şi explicaţia -„nu ştiam că sunteţi atâţia ziarişti”. Premierul Ponta apare la declaraţii. Constată că AEM-ul a fost înfiinţată „în 1972, când m-am născut eu, şi în 1998 era pe lista de companii care trebuiau închise din cauza falimentului”, dar este bucuros că acum lucrurile sunt în regulă.

După ce vorbeşte despre locuri de muncă şi dezvoltare economică, premierul  pleacă spre Consulatul Serbiei. Coloana oficială, tot fără girofar. În zona spitalului județean, şoferul unei shaormerii taie coloana oficială pentru că, din stânga, nu e niciun agent de la Rutieră care să oprească traficul. Chiar dacă e întârziere, maşinile stau cuminţi la semafoare. La consulat, Ponta semnează în Carta de Condoleanţe şi-l  asigură pe consulul Serbiei de tot sprijinul României.

La Consiliul Judeţean Timiş, premierul a fost mai vorbăreţ. Premierul lămureşte rapid subiectul  finanţării pentru construcţia unei noi aripi la spitalul de copii „am dat bani, dar i-am luat înapoi pentru că primăria nu a făcut procedurile la timp. Dacă acum le-a finalizat şi le-a făcut corect, evident că va primi în continuare bani. Este un proiect esenţial pentru Timişoara. Să îmi dea primăria actele. Știţi că eu am fost cu primarul aici şi mi-a dat banii înapoi (n.r – 500 mii de lei în 2013), că nu a putut să îi folosească”. Preşedintele PSD nu uită de rivalul său Traian Băsescu „noi am crezut că în anumite situaţii în România bunul simţ e suficient, dar cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, este ca viitorii înalţi funcţionari ai ţării să ştie că ceea ce a făcut Traian Băsescu este împotriva spiritului Constituţiei”.

Coloana pleacă spre Alcatel Lucent, iar când ajunge Ponta se scuză ” am întârziat, dar bine că am ajuns”. Toată lumea, inclusiv jurnaliştii, intră în zona „fierbinte” a celor de la Alcatel, unde se dezvoltă tehnologia 4 G. La final, premierul se declară bucuros că 700 de tineri lucrează în România şi „nu pleacă în Franţa sau în SUA” şi promite că-şi trimite miniştrii să discute cu cei din companie despre aplicarea deductibilităţilor fiscale pentru cercetare.


 Vizita-n Timişoara se termină cu strângeri de mână, iar coloana pleacă spre judeţul Arad.

Foto: Adrian Pîclișan

8 COMENTARII

  1. Cel mai mareGUNOI pe care politica romaneasca l-a avut in toata istoria ei ! FLEGMAsocialista trebuie inlaturata urgent,daca mai vrem sa avem o tara normala !

  2. 2 CONCLUZII :
    1- jurnalistii sunt inghesuiti de propria lor prostie .cine draq i-a pus sa ia declaratii ? eu de eram ziarist nu mergeam sa casc gura nici ca vine BASE ,nici PONTA si nimeni altcineva (din tara asta) eu de aveam un ziar nici macar nu pomeneam de astia,ii tratam cu aceiasi indiferenta cu care trateaza ei ROMANII.
    2-astia(PONTA,BASE) isi fac campanie pe bani publici .

    • esti intr-o eroare fatala,nici nu ma mir ca esti dus ca peBOU in cabina de vot ! daca n-ar fi presa ,leprele astea si-ar face de cap,exclus presa aservita care colcaie de fripturisti si rupti in mat,gen antenele sau RTV ,care manipuleaza prostu’,ordinar ! ai cap,gandesti,daca nu …. vai si’amar de tara asta !

    • care presa bai imbecilule? cea care de 25 de ani face campanie pentru unii sau altii? asta nu-i presa ! unde-i deontologia de ziarist? draq se uita la televiziunile invocate de tine bai tata al boilor.

  3. Foarte mare rusine pentru Alcatel ca l-a primit pe acest gunoi. Daca eram in locul celor de la Alcatel care au fost pusi sa-l primeasca eu personal as fi refuzat acest lucru. Jegosii din upper managementul acestei companii demonstreaza ca sunt ceea ce au fost dintotdeauna: niste limbrici interesati numai de pozitia lor si niciodata interesati de organizatia pe care cred ei ca o conduc. Rusine Alcatel pentru implicarea in campania electorala si mai ales pentru implicarea alaturi de partidul cel mai corupt care nu are nici un fel de preocupare pentru dezvoltarea economiei.

  4. Nu s-a reusit falimentarea si vanzarea AEM in 98, domnule Ponta, ce spuneti, acum veti reusi? Sunteti interesat de AEM sau aveti nevoie de votanti ca pierdeti teren…..si in care societati comerciala v-ati putea indrepta, care nu le-a inchis FSN-ul/PSD-ul si voi mai stiti cum le-ati numit…..Sunteti o sleata de hoti, voi si PDL-ul, nu stiu PNL-ul ca inca nu a avut puterea in stat pe care voi ati avut-o pana-n prezent!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.