p>
Şeful Pentagonului, Chuck Hagel, va începe miercuri un turneu de 12 zile, urmând să se deplaseze în Singapore, Belgia, România şi Franţa. Acest turneu va începe cu o scurtă deplasare la baza militară Elmendorf din Alaska, unde secretarul american al Apărării va evalua capacităţile de apărare antirachetă, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al lui Hagel, contraamiralul John Kirby.
Ulterior, Hagel se va deplasa spre Singapore, pentru a asista, în perioada 30 mai-1 iunie, la Dialogul de la Shangri-La, un mare forum anual consacrat securităţii în regiunea Asia-Pacific.
După această vizită, el va participa, pe 3 şi 4 iunie, la reuniunea miniştrilor Apărării din cadrul NATO, prima întâlnire de acest tip „după incursiunile Rusiei în Ucraina”, a adăugat Kirby.
Hagel „crede că aliaţii noştri europeni trebuie să considere această criză drept o oportunitate pentru revitalizarea NATO şi reafirmarea angajamentelor lor în favoarea apărăii colective”, a spus purtătorul de cuvânt.
Apoi şeful Pentagonului urmează să se deplaseze în România, unde va vizita o navă americană, crucişătorul USS Vella Gulf, aflat în prezent în Marea Neagră.
El îşi va încheia turneul prin vizitarea Franţei, unde se va întâlni cu omologul său Jean-Yves Le Drian, înainte de a participa la ceremoniile dedicate Debarcării din Normandia.
Foto: wikipedia.org