Separatiştii din estul Ucrainei ar pregăti un referendum privind alipirea la Rusia...

Separatiştii din estul Ucrainei ar pregăti un referendum privind alipirea la Rusia pe 18 mai

0
DISTRIBUIȚI

donetk ucraina

Separatiştii planifică organizarea unui referendum în regiunile ucrainene Lugansk şi Doneţk, pe 18 mai, privind alipirea acestora la Rusia, a anunţat joi seara reprezentantul iniţiativei civice Prava Sprava, Dmitri Sneghirev, citat de site-ul Gazeta.ua.

Activistul ucrainean a afirmat că deţine informaţii privind „stabilirea unui nou referendum pe 18 mai.


În cadrul acestuia, separatiştii vor decide dacă vor să intre în componenţa Rusiei”, a adăugat el, potrivit Gazeta.ua.

El a subliniat că rezultatele referendumului prevăzut pe 11 mai „vor fi cu certitudine falsificate”.

Sneghirev a criticat reacţia Iuliei Timoşenko şi a preşedintelui ucrainean Olexandr Turcinov faţă de evenimentele din Ucraina, pledând pentru decizii radicale în „lupta împotriva separatiştilor”.

De asemenea, deputatul ucrainean Alexandr Brighineţ a citat, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, agenţi dubli inflitraţi în rândurile separatiştilor de la Lugansk, afirmând că insurgenţii proruşi vor să organizeze un referendum privind alipirea regiunilor din estul Ucrainei la Rusia.

Recent, preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut separatiştilor ucraineni să amâne referendumul de la 11 mai, după o întrevedere la Kremlin cu preşedintele OSCE, elveţianul Didier Burkhalter.

Însă reprezentanţi ai separatiştilor au declarat că vor menţine consultarea populară anunţată pentru duminică pe tema unei „declaraţii de independenţă” a „republicii” autoproclamate de la Doneţk, un oraş în estul ţării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.