Spargere la o firmă din Timișoara. Cum au acționat și ce au...

Spargere la o firmă din Timișoara. Cum au acționat și ce au furat hoții

1
DISTRIBUIȚI

foto 2

Doi tineri, în vârstă de 21 și 22 de ani, bănuiți de furtul mai multor unelte electrice din magazia unei societăți comerciale au fost prinși azi de către polițiștii Secției 1 din Timișoara. Ei s-au ales cu dosar penal, acuzați de furt calificat.

”La data de 03 mai a.c., în jurul orei 07.40, polițiștii din cadrul Secției 1 Timișoara au fost sesizați despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au pătruns în magazia unei societăți comerciale, situată pe raza municipiului, iar din interior au sustras mai multe bunuri.


În urma investigațiilor efectuate, în jurul orei 14.00, polițiștii au depistat doi bărbați, unul în vârstă de 21 de ani, din Timișoara, iar celălalt în vârstă de 22 de ani, din Cernavodă, bănuiți de comiterea furtului. În fapt, cei doi bărbați ar fi pătruns, prin forțarea ușii de acces, în magazia societății comerciale, iar din interior ar fi sutras mai multe unelte electrice (rindea electrică, drujbă electrică, placă compactoare, pompă de apă, bormașini, flexuri și cabluri electrice) în valoare de aproximativ 12.000 de lei”, a transmis Ancuța Morariu, ofițerul de presă al Poliției Timiș.

Cei doi tineri au fost conduși la sediul poliției, unde le-a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite păgubitului. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi bărbați.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.