Universitatea de Vest, pe urmele Politehnicii. Ascultă imnul oficial, lansat la împlinirea...

Universitatea de Vest, pe urmele Politehnicii. Ascultă imnul oficial, lansat la împlinirea a 70 de ani de la înființare VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

universitatea de vest

Universitatea Politehnica a lansat în urmă cu două luni un imn oficial, iar Universitatea de Vest nu s-a lăsat mai prejos. Cu ajutorul profesorilor și tinerilor talentați de la Facultatea de Muzică, a lansat un astfel de imn vineri, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înființare.

Imnul a putut fi ascultat pentru prima dată în cadrul unui moment ce a avut loc în Aula Magna a UVT, la care au participat zeci de rectori din întreaga țară care s-au reunit la Timișoara pentru prima dată în cadrul Consiliului Național al Rectorilor, dar și reprezentanți ai Ministerului Educației și ai autorităților locale și județene.

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest, a impresionat audiența cu un discurs despre definiția universității și care este rolul acesteia. “Domnul Pirtea ne-a provocat și ne-a pus una dintre cele mai grele întrebări: ce este universitatea? Autoritățile nu mai dau o valoare atât de mare profesorilor și universităților, și asta pentru că acum valoarea unui profesor se face în funcție de vârsta pe care o are în buletin, iar valoarea unei universități în funcție de numărul de articole publicate ISI, ceea ce nu este normal”, a ținut să precizeze Remus Pricopie, ministrul Educației Naționale, prezent la eveniment.

Au urmat la microfon Titu Bojin, președintele CJ Timiș, și primarul Timișoarei, Nicolae Robu, care au felicitat reprezentanții Universității de Vest.


De departe, însă, cel mai interesant discurs a fost cel al lui Paisie Lugojanul, episcopul – vicar al Timișoarei, care și-a arătat nemulțumirea că și în acest moment oamenii nu știu care este diferența dintre episcop și preot. “Probabil vă întrebați de ce țin și eu un discurs. O fac pentru că Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, este membru în Senatul Universității de Vest. Pe lângă faptul că unii ne critică pentru hainele scumpe pe care le avem, pentru faptul că alocăm atât de mulți bani în Catedrala Neamului sau că purtăm haine atât de negre, nu trebuie să uitați că sfântul Constantin Brâncoveanu a pus bazele învățământului superior românesc”, a spus Paisie Lugojanul.

În finalul manifestării, un cor a urcat pe scenă pentru a intona pentru prima dată imnul Universității de Vest. Cântecul durează aproape trei minute, a fost compus de Cristian Miclea, iar versurile îi aparțin lui Violeta Zonte și Ortensia Miclea, profesori la Facultatea de Muzică.

1 COMENTARIU

  1. Tâganu’ ăsta numa’ pe ceartă si hoție e pus. Pentru a fi apreciat trebuie sa fi valoros. Ori ce valoare poate avea un doctor de vite in educarea teologica a studentilor? Dute bre la cireada! Acolo-i locul tau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.