Alegerea lui Florin Bîrsășteanu ca deputat provoacă schimbări în conducerea Spitalului Județean...

Alegerea lui Florin Bîrsășteanu ca deputat provoacă schimbări în conducerea Spitalului Județean Timișoara. Vezi cine va fi noul director

2
DISTRIBUIȚI

CHIRURGIA-LAPAROSCOPICA_5

După ce Florin Bîrsășteanu a fost ales deputat în colegiul 3 Timișoara, în urma alegerilor parțiale care au avut loc acum două săptămâni, Spitalul Clinic Județean de Urgență are nevoie de un nou director. Marius Craina, medic ginecolog și directorul medical al Maternității “Bega”, va fi numit, cel mai probabil săptămâna viitoare, la conducerea Spitalului Județean Timișoara.

Marius Craina ne-a declarat că a discutat atât cu Florin Bîrsășteanu, cât și cu reprezentanți din Ministerul Sănătății despre acest lucru, iar în cazul în care fi nominalizat, va accepta.


“Toată lumea mă întreabă dacă voi fi numit director al Spitalului Județean Timișoara. Până nu vine hârtia nu vreau să  spun absolut nimic. Probabil că va ajunge ordinul de ministru săptămâna viitoare. Dacă vine, voi accepta 100%, și asta pentru că am avut discuții prealabile în acest sens”, ne-a spus Marius Craina.

Directorul medical al Maternității “Bega” va fi cel de-al treilea manager al Spitalului Județean din Timișoara din acest an. Liberalul Iulius Jugănaru a fost schimbat înainte de începerea campaniei electorale. În locul lui a fost numit directorul medical al celui mai mare spital din vestul țării, pesedistul Florin Bîrsășteanu, care va fi nevoit să părăsească postul de manager pentru a merge în Parlamentul României.

Foto: televiziunea-medicala.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.