Atelierul de colaj a redescoperit universul copilăriei. Ce lucrări au realizat participanții...

Atelierul de colaj a redescoperit universul copilăriei. Ce lucrări au realizat participanții în cadrul festivalului AccesART FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-977992034">

colaje accesart (13)

Atmosferă plăcută sâmbătă în Parcul Botanic din Timișoara. Părinți cu copii, tineri, adulți, artiști sau pur și simplu oameni pasionați de artă, cu toții au gustat din „preparatele” festivalului AccesART. Printre atelierele de creație s-a numărat și „Atelierul de colaj”, coordonat de Georgeta Petrovici, atelier care a făcut furori în rândul prichindeilor.

„Prin acest atelier promovăm arta în toate formele ei. Încercâm să le arătăm copiilor că arta este frumoasă, nu un lucru de care să se sperie. În acest fel ei relaționează și vor avea capacitatea să se dezvolte ca mai apoi, când cresc, să își dorească să viziteze galerii de artă, muzee de artă”, a spus Georgeta Petrovici, coordonatoarea „Atelierului de colaj”.

Zona în care s-a desfășurat atelierul era multicoloră. Reviste, ziare hârtii se găseau peste tot, iar micuții au avut din ce să aleagă. Nu au lipsit nici instrumentele de lipit sau decupat. Singrului lucru de care participanții au avut nevoie a fost imaginația. „Eu am decupat fete. Asta am vrut pentru că erau frumoase, dar cel mai mult îmi place să lipesc”, a spus Bianca, o fetiță de șapte ani. La atelier au participat și adolescenți sau chiar părinții și bunicii copiilor în semn că copilăria rămâne una din cele mai frumoase etape ale vieții.

Participații au realizat peste 20 de colaje care mai de care interesante. După ce lucrările au fost finalizate Georgeta le-a dat cu lac incolor ca să nu se dezlipească după care micuții artiști le-au luat cu ei acasă. „E o bucurie pentru ei și am fotografiat toate lucrările ca să le putem da lor, să le ia acasă. Ideea e să facă artă și să o ia cu ei acasă, să plece cu lucrărica”, a mai spus Georgeta Petrovici.

Înainte de plecare, prichindeii nu au ezitat să pună întrebări precum „Mâine sunteți aici?”, „De la cât sunteți aici”, „Pot să o aduc și pe sora mea?”, lucru care dovedește că cei mici nu s-au săturat de creat, lipit, decupat, într-un cuvânt nu s-au săturat de artă. Atelierul va fi deschis și duminică în cadrul festivalului AccesART de la ora 14.00 până la ora 23.00, în Parcul Botanic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.