De ce nu avem ce căuta în Brazilia

De ce nu avem ce căuta în Brazilia

1
DISTRIBUIȚI

646x404

Nu, nu despre fotbal vom vorbi azi. Nici măcar despre Brazilia sau despre look-ul confuz al cântărețului Pitbull de la deschiderea de aseară a Campionatului Mondial de Fotbal din țara sambei și a micilor „piranha” care te lasă-n fundul gol pe stradă în 60 de secunde. Ci despre respect față de țara ta și poate chiar un strop de dragoste, acolo, pentru ceea ce vechii noștri cărturari numeau „neam”. Iar asta se vede de multe ori pe terenul de fotbal sau la orice mare competiție sportivă internațională atunci când se intonează imnurile țărilor participante. Cei care s-au uitat la începutul meciului dintre Brazilia și Croația știu despre ce vorbesc, iar cei care l-ați ratat aflați că și croații, dar mai ales brazilienii nu au intonat pur și simplu, ci au cântat cu patimă, cu ochii închiși și cu mâinile pe inimă. Bineînțeles, ați spune voi, fotbaliștii și microbiștii nu sunt cei mai buni profesori într-ale iubirii de țară, iar pe stadioane poți să iei cel mult o lecție ieftină despre patriotism, între două goluri și o bere după. Însă nu vreau să vâr învățăminte pe gâtul nimănui. M-a impresionat însă (și nu e prima oară) sinceritatea, deschiderea.


Au cântat pentru țară sau pentru comunitate? Cu o așa pasiune, înclin spre o variantă combinată, într-un stat măcinat de contradicții, de inegalitate socială, unde toate acestea s-au întrupat în tinerii cu măști pe față și bâta-n mână care au invadat străzile braziliene.

Și acum încercați să vă amintiți de fotbaliștii noștri cântând „Deșteaptă-te române” pe teren. Mai degrabă, mormăind niște silabe, cu expresii rușinate pe fețe, ca niște adolescenți la un liceu de fițe care au ieșit cu mama la piață. E un moment de care abia așteaptă să scape, rareori vezi mâna pe inimă. Iar sictirul ăsta ia locul performanței, ia locul dorinței de a câștiga ceva, mai ales pentru blazonul țării tale, dacă nu pentru tine, ca individ. Victoria este kitsch, „merge și-așa”-ul este mult mai apreciat. Să pierzi și să nu-ți pese și să dai mereu vina pe alții este o aroganță pe care nu ne săturăm să o tot facem. Nici ei, gladiatorii acestui secol, nu-și depășesc condiția de sclavi ai neimplicării, nici noi, publicul, nu ne mai interesăm de spectacolul pe care vor să ni-l ofere.

Lipsa ambiției și dorința de a munci pentru succes nu se mai găsește în educația familiei românești moderne. Iar asta înseamnă că nici societatea nu are de unde să învețe despre asta. Imnul e mormăit și în școli, iar tot ce vor copiii noștri este să plece. Să plece cât mai repede, unde văd cu ochii, azi, dacă se poate. Iubirea de moșie nu mai e un zid în România, este un banner mototolit, călcat în picioare, cu trei culori spălăcite. Îl mai pupăm din când în când, politic și cu neînchipuită falsitate, când vrem să-i facem pe alții „nepatrioți”. Într-un fel, mă bucur că România nu a ajuns la Mondialele de fotbal. M-aș fi enervat îngrozitor să-i văd din nou pe fotbaliștii noștri mestecând ca pe-o gumă bună de scuipat cuvintele ale căror sens puțini îl mai înțeleg în țara asta.

 

1 COMENTARIU

  1. tocmai…DESTEAPTA-TE (ODATA!!!!) ROMANE!!!!(TREZIREA)…ASTA VREA SA ZICA IMNU…NU POTI IUBI PE CINEVA CARE TE BATJOCORESTE CRED CA STII SI TU ASTA DRAGA SABINA….CUM SA IUBESTI O TARA CARE NU-TI OFERA NIMIC? CARE TE DISTRUGE ZILNIC PAS CU PAS?! POATE PT TINE E USOR CA AI VREO 40 DE MILIOANE PE LUNA, DAR EU CARE AM TERMINAT 2 FACULTATI SI 3 MASTERE SI NU STIU DACA MAINE O SA AM CE MANCA NU E USOR DELOC…SI NU-MI MAI ARDE DE IMND…SI CA MINE MAI SUNT ALTE MII DE TINERI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.