Aleșii locali nu se pot lăuda cu prea multe realizări la jumătatea mandatului. În complexa acţiune de monitorizare şi evaluare activităţii aleşilor locali, Clubul Timişoara al Asociaţiei Pro Democraţia a analizat şi modul în care aleşii locali şi-au asumat iniţiativele legislative la nivelul consiliului local Timişoara.
2% din hotărâri, promovate de consilierii locali
În a doua jumătate a anului 2012, din cele 332 de hotărâri adoptate de consiliul local, doar zece au avut drept iniţiatori consilierii locali. În anul 2013, dintr-un total de 639 de hotărâri adoptate, nouă au fost iniţiate de consilieri iar în prima jumătate a anului 2014, din 293 de hotărâri, consilierii locali au avut iniţiativa pentru şapte dintre acestea. Aşadar, în prima jumătate a mandatului, din totalul de 1.264 de hotărâri adoptate, doar 26 au avut drept iniţiatori consilierii locali, ceea ce înseamnă că doar 2% din hotărâri au fost promovate de organul legislativ local, una din principalele atribuţii ale acestuia fiind tocmai iniţiativa legislativă. Restul hotărârilor au fost iniţiate de executiv, respectiv de primărie, consilierii mulţumindu-se să voteze majoritatea acestora, cele mai multe pe bandă rulantă.
În ce priveşte situaţia referitoare la numărul total de iniţiative de HCL în raport cu cele adoptate, în total au fost propuse 38 de hotărâri din care 12 au fost respinse de plen, retrase de iniţiator sau amânate până la identificarea resurselor necesare aplicării lor.
37% din consilieri nu şi-au asumat nici o iniţiativă
Cele 38 de iniţiative aparţin unui număr de 17 consilieri locali din totalul de 27 de membri ai CLT, aşadar zece consilieri locali (peste o treime din numărul consilierilor) neasumându-şi nici o iniţiativă legislativă în prima jumătate a mandatului. Un număr de cinci mandate de consilieri au fost exercitate parţial de câte doi consilieri, astfel încât numărul consilierilor fără iniţiative, luaţi nominal, se ridică la 15, dar corespund activităţii cumulate a zece mandate. Proiectele consilierilor au avut, fiecare, între unul şi cinci iniţiatori. Cele mai multe iniţiative, respectiv 12, le-a avut consilierul local Radu Ţoancă, urmat de Constantin Ştefan Sandu, cu opt proiecte şi de viceprimarul Traian Stoia (care are şi calitatea de consilier), care a avut şapte iniţiative legislative. Sorin Grindeanu, viceprimar până în ianuarie 2013, nu a avut nici o iniţiativă legislativă, în aceeaşi situaţie aflându-se şi viceprimarul Dan Diaconu. Activitatea consilierilor viceprimari se regăseşte probabil, parţial, şi în activitatea de iniţiativă legislativă a executivului dar în procesele verbale ale CLT este menţionat ca iniţiator doar primarul Nicolae Robu. Printre consilierii care nu au avut nici o iniţiativă legislativă se numără fostul viceprimar Adrian Orza şi Florin Bârsăşteanu, ales recent deputat în colegiul trei al Timişoarei.
niste fabrici de rahat pe banii statului