Festivalul filmului evreiesc reînvie Sinagoga Cetate. Ce proiecții vor fi derulate

Festivalul filmului evreiesc reînvie Sinagoga Cetate. Ce proiecții vor fi derulate

0
DISTRIBUIȚI

hello hemingway film

Patru zile cu cele mai frumoase filme evreiești urmează la Timișoara. Proiecțiile sunt la liber, și vor avea loc în Sinagoga Cetate, respectiv în Papillon Cafe, în Piața Unirii.

Fundaţia Art Promo în parteneriat cu Comunitatea Evreilor din Timişoara și Fundația Rubin din orașul de pe Bega organizează în perioada 9 -12 iunie 2014 Festivalul Filmului Evreiesc Timişoara (FFET). Proiecţiile din cadrul festivalului vor avea loc în Sinagoga din Cetate şi în spațiul Fundației Rubin – Papillon Café. Acestea reunesc o selecţie filme de ficţiune şi documentare, lung-metraje şi scurt-metraje. De o mare valoare artistică şi documentară, filmele incluse în program sunt produse în diverse ţări ale lumii şi au fost premiate la o lungă listă de festivaluri (detalii pe www.bjff.ro).

”Dedicat înţelegerii, folosirii şi păstrării moştenirii artistice şi culturale a poporului evreu, festivalul aduce în faţa publicului din România viaţa evreului, atât cea contemporană cât și cea din istorie.


Festivalul îşi propune de asemenea să omagieze personalităţi marcante de origine evreiască ale culturii române și universale. Numai cunoscându-i pe ceilalţi, numai oferindu-ne la rândul nostru spre cunoaştere, putem provoca mutaţii masive în perceperea reciprocă pentru a parcurge drumul viitorului împreună. Filmul este o parte a unui astfel de drum. Festivalului Filmului Evreiesc este un vehicul pentru acest drum”, transmit organizatorii.

Festivalul Filmului Evreiesc Timişoara organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ambasadei Statului Israel, respectiv cu susținerea Societății Filarmonice Timișoara.

Intrarea este liberă.

PROGRAM

Sinagoga din Cetate:

 

Luni 9 iunie

17.00 – The Tailor  (7 min)

– Kafka’s Last Story  (56 min)

– The Dreamers  (56 min)

19.30 – Deschiderea oficială a festivalului

20.00 – Wagner and me  (90 min)

21.45 – Welcome and…Our Condolences  (26 min)

 

Marţi 10 iunie

18.00 – Independance for a Day  (55 min)

19.05 – Amos Oz: The Nature of Dreams  (86 min)

20.40 – The Infidel  (105 min)

 

Miercuri 11 iunie

18.00 – I Was There in Colour  (56 min)

19.05 – David  (80 min)

20.35 – Lea and Daria  (100 min)

Joi 12 iunie

20.00 – Gainsbourg, Une Vie Heroique  (130 min)

 

Papillon Cafe:

 

Marţi 10 iunie

21.00 – Cabal in Kabul  (86 min)

 

Miercuri 11 iunie

21.00 – Independance For a Day  (55 min)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.