A început partea a doua din Festivalul European al Spectacolului Timișoara. Ada...

A început partea a doua din Festivalul European al Spectacolului Timișoara. Ada Hausvater a dezvăluit la PRESSALERT LIVE ce surprize îi așteaptă pe spectatori

0
DISTRIBUIȚI

fest fdr spectacol teatru

Timișoara găzduiește, din 10 până în 17 iunie, Festivalul European al Spectacolului. Despre acest eveniment, care reprezintă unul dintre cele mai importante festivaluri culturale din România, a vorbit, în această seară, la emisiunea PRESSALERT LIVE, Ada Hausvater, directorul Teatrului Național din Timișoara.

Pe parcursul celor opt zile, publicul va avea parte de spectacole de teatru în aer liber, concerte, lansări de carte sau reprezentanții de teatru-dans.


De departe, cele mai fascinante spectacole de teatru vor fi cele susținute în stradă. Mai mult, Ada Hausvater a precizat că unul dintre aceste spectacole va fi susținut într-o piscină. “Acest festival vorbește despre cine suntem noi, noi prin teatru, noi prin cultură, noi prin educație. În această seară, de la ora 22.00, în Piața Victoriei va fi «Do Do Land», un spectacol fabulos, la limita dintre teatru, circ și muzică. Un alt spectacol extrem de interesant este «Lazurd», care se joacă într-o piscină de mari dimensiuni amenajată în fața clădirii teatrului”, a explicat Ada Hausvater.

În ultima perioadă, la Timișoara au avut loc mai multe festivaluri culturale, despre care directorul Teatrului Național din oraș spune că este foarte bine că se desfășoară, doar că ar trebui ca, în anii următori, să fie realizată și o hartă a evenimentelor culturale din oraș, pentru ca publicul să știe ce să aleagă din multitudinea de acțiuni.

Programul complet al Festivalului European al Spectacolului poate fi consultat AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.