Moment emoționant la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara: după aproape 40 de...

Moment emoționant la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara: după aproape 40 de ani la catedră, cea mai iubită învățătoare a strigat pentru ultima dată catalogul. Ce surprize i-au pregătit foștii elevi FOTO

0
DISTRIBUIȚI

IMG_3609

„Dumnezeu mi-a dat o misiune pe acest pământ, aceea de a educa și forma copiii”. Așa au sunat primele cuvinte pe care Rodica Volungan le-a rostit, cu ochii plini de lacrimi, astăzi, în fața a zeci de foști elevi cărora le-a predat de-a lungul anilor. Doamna Volungan este unul dintre cei mai iubiți dascăli din Timișoara, o învățătoare care a fost alături de sute de prichindei atunci când au făcut primii pași în viața de școlar.

Nu doar că a fost omul care le-a pus pentru prima dată stiloul în mână, iar apoi i-a învățat să scrie cuvântul „mama” sau să citească, dar Rodica Volungan a fost un adevărat model pentru elevii săi. „Fetița mea a preluat o parte din calitățile pe care le aveți. Până și anumite cuvinte din vocabular îmi dau seama că sunt tot de la doamna învățătoare”, a spus o mămică prezentă la festivitatea care a avut loc într-o sală de clasă a Liceului Teoretic “Grigore Moisil” din Timișoara, unde dascălul a strigat pentru ultima oară catalogul.

Rodica Volungan are 59 de ani, iar aproape 40 de ani din viață i-a trăit printre copii. „Am lucrat 39 de ani ani în învățământ. În data de 1 septembrie 1975 am preluat prima generație de elevi de clasa întâi. Cred că o să-mi foarte greu în toamnă, pe 15 septembrie, când începe noul an școlar. Pentru prima dată după atâția ani voi participa la deschiderea anului școlar în calitate de bunică, la școala unde învață nepoțelul meu, și nu de învățătoare”, povestește dascălul, care încearcă să nu răbufnească în plâns.

Ce i-au transmis elevii din diferite generații celei mai iubite învățătoare

„Înarmați” cu buchete superbe de flori și plini de emoție, zeci de copii, foști elevi și părinți au participat, astăzi, la festivitatea de la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” pentru a-și lua rămas bun și pentru a-i mulțumi într-un mod deosebit dascălului care i-a îndrumat în viață. Mihaela este în clasa a IV-a și a ținut să-i reamintească învățătoarei că o iubește mult și i-a mulțumit, în numele colegilor săi, pentru că a avut o contribuție mare în viața lor.

“Nu vă putem uita, ați fost mai mult decât o mamă pentru noi”, i-a spus și o elevă căreia Rodica Volungan i-a predat între anii 2006 – 2010, în clasele primare. A urmat Roxana, absolventă a promoției 1998 – 2002, care deja a terminat facultatea și încearcă să-și găsească drumul în viață.


Tânără nu a uitat primii patru ani de școală în care a avut-o ca învățătoare pe Rodica Volungan, și mai ales prima zi în care a venit la școală în clasa întâi, iar dascălul i-a așteptat cu o rățușcă pe bancă și cu o povață. “Ne-ați spus că pornim într-o lume de basm, nu doar la școală. Ați fost o călăuză pentru noi, ne-ați înconjurat cu iubire”, i-a transmis Roxana plângând învățătoarei.

Printre cei prezenți s-a numărat și un fost elev al dascălului, căruia i-a predat în urmă cu peste 25 de ani, în perioada 1985 – 1989. “Contează foarte mult cei șapte ani de acasă, dar la fel de esențiali sunt și cei patru ani de școală pentru că atunci începi să te dezvolți profesional. Iar eu am avut noroc să ajung pe mâna unui om care a știut cum să mă formeze”, a povestit bărbatul, pe care Rodica Volungan l-a recunoscut ca fiind Sorin.

“Mă bucur că au fost reprezentanți din atâtea generații, înseamnă că nu am trăi degeaba, că am lăsat o părticică din sufletul meu în fiecare elev. Plec cu sentimente de mulțumire, nu cu sentimente de părere de rău pentru că trebuie să luăm totul așa cum este”, a spus Rodica Volungan în finalul evenimentului. Dascălul i-a strâns în brațe pe toți cei prezenți, iar fetelor le-a transmis zâmbind să nu uite să o anunțe atunci când se îndrăgostesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.