OFICIAL, ne merge bine. TOPUL bolilor profesionale de care suferă angajații timișoreni....

OFICIAL, ne merge bine. TOPUL bolilor profesionale de care suferă angajații timișoreni. De ce încearcă medicii să mușamalizeze adevărul

0
DISTRIBUIȚI

muncitor-santier-obosit-640x438

Potrivit statisticilor, în România avem foarte puține boli profesionale, cel mult 2.000 de persoane au, anual, diferite afecțiuni din cauza locului de muncă. Totuși, în realitate lucrurile stau cu totul și cu totul diferit, atrage atenția Elena-Ana Păuncu, șefa disciplinei de Medicina Muncii din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara. Și asta pentru că aceste boli profesionale sunt foarte rar semnalate.

“Avem boli profesionale pentru că trăim și pentru că muncim. Fiecare loc de muncă, indiferent că este la birou sau într-o întreprindere, aduce niște riscuri dacă nu se lucrează corect, nu se respectă niște reguli. În România nu prea avem boli profesionale pentru că nu se semnalează și nu se declară din teritoriu. În momentul în care omul se duce la medic pentru că i-a apărut o leziune pe piele, de exemplu, acel medic are obligația, dacă bănuiește că este o boală profesională, să semnaleze acest lucru prin completarea unui formular”, explică medicul timișorean.

Elena-Ana Păuncu spune acel formular ar trebui să ajungă la un medic de medicina muncii, care are obligația de a investiga situația pentru a putea pune un diagnostic.


Apoi se realizează o nouă semnalare, dar de data aceasta la un medic de medicina muncii din cadrul Direcției de Sănătate Publică, care se deplasează la locul de muncă pentru a vedea dacă condițiile de muncă puteau determina apariția bolii.

“Problema apare la medicii de medicina muncii care pun diagnosticul de boală profesională și care se tem să semnaleze aceste boli pentru că și ei sunt plătiți de angajator”, precizează șefa disciplinei de Medicina Muncii din cadrul UMF.

Potrivit medicului timișorean, în vestul țării au apărut, în ultimii ani, mai multe boli profesionale moderne, printre care cele mai frecvente sunt depresia, efectele legate de stres, sinuciderile la locul de muncă, durerile de spate sau dermatozele profesionale. În Franța, spre exemplu, anual sunt declarate în jur de 40.000 de boli profesionale, în timp ce în Belgia aproape 15.000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.