Șeful PNL Timiș, Nicolae Robu, a fost la şedinţa Biroului Permanent Județean...

Șeful PNL Timiș, Nicolae Robu, a fost la şedinţa Biroului Permanent Județean a PDL Timiş. Cum a fost primit şi pe cine ameninţă cu excluderea dacă nu joacă precum îi cântă

2
DISTRIBUIȚI

robu01 (1)

Şeful PNL Timiş a făcut un nou pas în demersul la nivel naţional de apropiere dintre partidul său şi PDL. ”Eu am fost prezent chiar ieri la o şedinţă a BPJ al PDL, pentru a schiţa un prim gest la proiectul Boc de deschidere înspre colaborare, în vederea fuziunii. Am discutat aseară în biroul politic şi problema în sine a fuziunii, şi lucruri concrete pe care le avem de făcut ca paşi înspre fuziune. În ceea ce ne priveşte, şi am văzut că şi în ceea ce îi priveşte pe colegii de la PDL, există toată deschiderea înspre a crea o forţă puternică de dreapta. Lansez un apel să lase orgoliile să lase la o parte şi sechelele rămase în urma unor dispute politice, ci pur şi simplu interumane şi să aibă în vedere miza mare. Miza mare este ca în România să înceteze fragmentalismul pe culoarul de dreapte. Miza mea este să creem un partid puternic care să dea preşedintele României şi care să ajungă într-un orizont scurt de timp la guvernare.


La Săcălaz încă nu a înţeles toată lumea că poziţia de viceprimar al comunei Săcălaz nu este una care să justifice crearea de neînţelegeri între PNL şi PDL în contextul actual”, a spus Robu.

De comun acord cu noii aliaţi, Robu a rezolvat şi problema constituirii consiliului local de la Săcălaz. „BPJ al PDL Timiş a adoptat aseară o hotărâre prin care se interzice tuturor organizaţiilor PDL din judeţul Timiş şi tuturor consilerilor locali al PDL din judeţul Timiş evident şi consilierilor judeţeni să închiere alianţe cu PSD. Nu este nicio problemă dacă pierdem viceprimari. Noi suntem un partid care pune în primul rând principii şi valori”, a spus Robu. Astfel, dacă organizaţia PNL de la Săcălaz nu va merge pe mâna filialei Timiş, cedând locul de viceprimar către PDL, Robu spune că liderii de acolo vor fi excluşi din partid. Nu în ultimul rând, Robu a povesit că s-a bucurat de o primire călduroasă în sânul PDL.

2 COMENTARII

  1. Nu l-am votat pe asta ca sa se pupe cu Boc .Mie rusine ca am primar pe unul care pe linga incompetenta se mai si imbratiseaza cu cei care au furat cu nesimtire romanii.Da,pentruca cel care mia bagat mina in buzunar si a scos de acolo 25%din salariul meu se cheama HOT.Nu mai vorbesc de celelalte virtuti ale lui Basescu,Boc,Udrea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.