În Timişoara au funcţionat, începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea şi până la instaurarea regimului comunist, câteva aşezăminte şcolare şi religioase deosebit de prestigioase, în care erau incluse şcoli, mănăstiri, biserici şi orfelinate, şi care au avut o contribuţie extrem de importantă pentru educaţia mai multor generaţii de timişoreni, şi nu numai. Cea mai veche a fost şcoala piariştilor, care a avut o importanţă majoră în educaţia tinerilor, mai bine de un veac şi jumătate.
Un complex cultural-religios modern
Ordinul romano-catolic al călugărilor piarişti a avut o deosebită însemnătate, liceul de renume înfiinţat de aceştia fiind una dintre cele şase şcoli piariste care au funcţionat în Europa Centrală. Liceul piarist îşi are începuturile în localitatea arădeană Sântana, unde şase călugări au deschis, în 1751, un gimnaziu. În 1788, în urma dispoziţiilor împăratului Iosif al II-lea, s-au mutat la Timişoara, şi până la începutul secolului XX şi-au desfăşurat activitatea cultural-religioasă în complexul de clădiri care aparţinuse călugărilor franciscani veniţi din Bosnia imediat după cucerirea cetăţii de armata lui Eugeniu de Savoya, care se afla pe actuala stradă E. Ungureanu. Înainte de a fi preluat de piarişti, acest complex găzduise şi călugării iezuiţi.
Clădirile, avariate în timpul asediului cetăţii din vara anului 1849, au fost reparate dar la începutul secolului XX ajunseseră într-o stare extrem de precară. Cum numărul claselor precum şi al elevilor liceului piarist crescuse simţitor spre sfârşitul secolului al XIX-lea, în anii următori s-a pus tot mai insistent problema zidirii unui edificiu potrivit pentru un liceu modern. Iniţial, se preconizase construirea noului sediu pe locul bisericii franciscane, dar în cele din urmă s-a optat pentru un loc mai spaţios. Zidirea noului complex piarist a fost aprobată pe un teren eliberat în urma dărâmării zidurilor cetăţii, astăzi acesta fiind mărginit de bulevardul Republicii, bulevardul Regele Ferdinand I şi strada Piatra Craiului. Terenul a fost atribuit de primărie, în schimbul celui pe care se afla biserica franciscană. Planurile pentru noua construcţie, care avea să cuprindă un liceu, o mănăstire, o biserică şi un internat, i-au aparţinut arhitectului Alexandru Baumgarten şi au fost aprobate de Székely László, numit cu puţină vreme în urmă arhitect-şef al oraşului.
Liceul piariştilor
Construcţia complexului de clădiri care cuprindea gimnaziul, internatul şi mănăstirea a fost începută în anul 1908 şi terminată în vara anului 1909 de firma arhitectului şi constructorului timişorean Arnold Merbl. Între clădiri se află o curte interioară, de formă triunghiulară, faţada principală a complexului arhitectural fiind orientată către actuala piaţă Regina Maria. Cele două corpuri de clădire, simetrice, sunt marcate de pavilioane cu acoperişuri de tipul mansardelor iar corpul principal este împărţit în trei segmente distincte.
Liceul are o intrare monumentală, dinspre piaţă, deasupra căreia se află un balcon flancat de coloane.
Partea superioară este marcată de un fronton înalt, cu contur arcuit. Interiorul clădirii impresionează, la rândul lui, prin spaţiile sale generoase iar în casa scărilor se remarcă pilaştrii cu capiteluri decorate cu ornamente geometrice şi vegetale, ghirlandele poleite, tavanele împodobite şi balustrada scării, care au, de asemenea, un rol ornamental. Pe frontispiciu se aflau două statui iar faţada a fost înfrumuseţată cu o decoraţie florală şi geometrică, în stil Secession. După inaugurarea noului sediu, numărul elevilor a crescut simţitor iar diploma de absolvent al liceului piarist era o garanţie a unei bune şi temeinice pregătiri. Renumitul liceu a avut o activitate neîntreruptă până în 1948, când activitatea sa a fost interzisă de noul regim comunist. Complexul de clădiri a fost naţionalizat şi ulterior aici au funcţionat secţii ale Politehnicii iar după 1990, mai multe instituţii. Din 1995, în fostul liceu piarist funcţionează liceul teologic romano-catolic „Gerhardium”.
Biserica piaristă
Biserica piariştilor, o îmbinare între vechea arhitectură ecleziastică şi cea novatoare, în care divinitatea este mai aproape de credincioşi, este o importantă realizare arhitectonică de acum un veac. Ridicată ulterior celorlalte clădiri, ea a fost sfinţită în ianuarie 1912, având hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”. Biserica are o singură navă, în formă de cruce, cu un transept scurt şi o absidă boltită. Se remarcă stilul anilor 1900, în care liniile drepte alternează cu cele curbe. În nişe se află statuile lui Iisus Christos, Sfânta Maria, Sfânta Elisabeta şi Sfântul Ladislau. Biserica se află între cele două corpuri ale complexului şi comunică prin încăperea de la intrare cu coridoarele liceului şi ale mănăstirii. Ornamentaţia celor două corpuri de clădire care delimitează biserica întregeşte şi faţada acesteia, realizând aproape un corp comun.
Turnul principal este foarte înalt, cu forme contrastante, se remarcă două portaluri cu arc iar contraforţii simetrici de la baza lui au rol decorativ. Turnurile de la capătul transeptului contrastează izbitor cu cel aflat deasupra intrării. Ferestrele turnului principal, rozasa din centru şi balcoanele false sunt elemente decorative care aparţin unor stiluri diferite dar se îmbină în mod armonios în ansamblul clădirii. Intrarea bisericii are un portal exterior, drept şi un al doilea arcuit, care se sprijină pe coloane cu capiteluri corintice. Pe frontispiciul bisericii se aflau două statui, care, în timp, au fost înlăturate. În interior, biserica este albă iar elementele decorative, în relief, sunt aurite. Picturile în ulei care se află pe pereţi sunt mai vechi şi au fost aduse din vechea biserică iar frescele cu scene din viaţa Sfântului Iosif de Kalazan, întemeietorul ordinului piarist în anul 1597, au fost pictate de pictorul timişorean Ştefan Ferenczy. Altarul principal reprezintă drumul crucii iar deasupra arcului central se află figura Mântuitorului crucificat, încadrat de figurile Maicii Domnului şi a Sfântului Ioan. Vitraliile, împărţite în registre, au culori tari şi motive vegetale. În biserică au fost descoperite cărţi valoroase din biblioteca fostei episcopii romano-catolice.
