În Fabric, actuala Piaţă Traian (numită iniţial Hauptplatz şi apoi Kossuth tér), era o replică mai mică a celei mai importante pieţe din Cetate. Ea fusese proiectată spre mijlocul secolului al XVIII-lea de ingineri militari în centrul vechiului cartier „rascian” şi era piaţa principală a acestuia, Fabricul având, precum celelalte cartiere istorice, o viaţă proprie, prea puţin dependentă de centrul oraşului. În piaţă se găseau nenumărate prăvălii cu diverse mărfuri şi tot aici se ţineau târgurile săptămânale la care veneau negustori din toată regiunea şi nu numai, dar mai ales producătorii din Fabric, ale căror mărfuri erau foarte apreciate şi căutate. Piaţa a început să dobândească un aspect urban spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, când multe case mici, asemănătoare celor de la ţară, între care se găseau terenuri virane, au fost înlocuite, treptat, cu unele noi, cu aspect urban, care formează fronturi neîntrerupte de clădiri, fiind intercalate între clădirile existente sau pe locul unora care au fost demolate.
Palate, hanuri, hoteluri
Ultima casă de pe partea stângă a bulevardului 3 August 1919, colţ cu Piaţa Traian, este palatul contesei Mirbach, construit în stilul anilor 1900. Până în anul 1904, aici se afla o clădire cu parter al cărei proprietar era Pavle Sterio Polichroni. Fiica acestuia, Ana Maria, măritată cu contele Mirbach, a construit actualul imobil între anii 1904-1905. Pe faţadele clădirii se remarcă pilaştrii pe două niveluri care ritmează traveele acesteia dar de-a lungul anilor s-au pierdut valoroase elemente decorative. Contesa nu a locuit niciodată aici, apartamentele imobilului fiind destinate închirierii. În continuarea acestuia se afla vechiul han „Marocanul”, cunoscut de la jumătatea secolului al XIX-lea, o clădire cu un singur etaj, unde a cântat şi primul taragotist al Banatului, Luţă Ioviţă. Decorurile s-au pierdut, păstrându-se doar câteva urme, sub streaşină, şi câteva ornamente pe ancadramentele ferestrelor de la etaj.
Pe latura de nord a pieţei, în locul unui imobil cu etaj, Béla Fiatska a construit între anii 1908-1909 palatul Mercur, numit astfel după statuia de bronz care se înalţă pe colţul clădirii. Acoperişul este frumos ornamentat iar faţada este decorată cu motive florale înscrise în forme geometrice, caracteristice fazei avansate a curentului Secession, care a marcat acei ani. Alături de acesta se află un imobil cu două etaje, cu o poartă boltită deasupra căreia se află un balcon din fier forjat şi cu ancadramentele ferestrelor păstrate doar parţial. Acesta a aparţinut baronului Mihail Nicolici de Rudna, înnobilat de împăratul Franz Josef în 1854, împreună cu tatăl său şi cu cei doi fraţi, ca răsplată pentru ataşamentul arătat faţă de Habsburgi în timpul revoluţiei de la 1848. Familia Nicolici, originară din oraşul croat Osijek, făcuse avere aprovizionând armata habsburgică cu vite în timpul războaielor putate în secolul al XVIII-lea. În 1781, când s-au scos la licitaţie mai multe proprietăţi erariale, aceasta a cumpărat unul din domeniile de la Rudna. Mihail Nicolici era fiul Elisabetei, fiica cneazului sârb Miloş Obrenovici, care se căsătorise cu Iovan Nicolici, petrecându-şi o bună parte din viaţă la Rudna, unde a şi murit. Lângă piaţă, pe strada Zăvoi, se mai afla un han vechi, „Cerbul”, tot din secolul al XIX-lea, cu decoruri în stil eclectic istoricist, în mare parte distruse. Pe latura de răsărit, în dreapta bisericii din piaţă, se află un imobil construit între anii 1894-1895, care aparţine şi astăzi comunităţii sârbeşti.
O clădire cu două etaje, în stil eclectic istoricist, cu pilaştri corintici ca decor al faţadei, s-a ridicat şi pe latura sudică a pieţei, la intersecţia cu strada Anton Pann, unde a funcţionat hotelul „Păunul de aur”.
La începutul secolului trecut, şi această clădire îi aparţinea baronului Mihail Nicolici de Rudna, care a obţinut şi o autorizaţie pentru adăugiri şi transformări ale clădirii. În perioada interbelică, a fost cumpărată de Szobovici Iosif şi Masalici Vilhelmina, fiind cunoscută sub numele de „casa Sobovici”. Imobilul următor, la intersecţia cu strada Ştefan cel Mare, a aparţinut comerciantului de coloniale Alexandru Nenandovici, a cărui firmă funcţiona din 1884. La parter exista un „magazin special de delicatese şi coloniale”, cu firma „Alexandru Nenandovits şi Fiul” iar la etaj locuia familia. La propunerea camerei de comerţ, Alexandru Nenado
vici a fost premiat de Regele Ferdinand, cu prilejul primei vizite făcute la Timişoara, ca cel mai bun comerciant. Venit la Timişoara din Modoş, el cumpărase iniţial magazinul Mercur, de pe latura opusă a pieţei. Magazinul deschis în casa Nenadovici a fost vândut în 1935 unui evreu, deoarece fiul său, Milutin, nu era interesat de comerţ.
Palatul Stefania sau „casa cu maimuţe”
Aspectul Pieţei Traian s-a întregit prin construirea palatului aflat între strada Ştefan cel Mare (Fabrikhoff Gasse, Gyárudvar utcza) şi Piaţa Romanilor (fosta piaţă Coronini), cunoscut sub numele de palatul Stefania sau „casa cu maimuţe”. La începutul secolului trecut, aici se aflau vechile case, doar cu parter, ale lui Ristici şi Sigmund. Acestea au fost cumpărate de primărie şi demolate între anii 1902-1907 pentru a se construi un imobil cu apartamente de închiriat care să aducă venituri Fondului Orăşenesc al Azilului. S-a făcut o evaluare a costurilor noii construcţii, s-au investit bani publici în acţiuni sigure şi au început lucrările de proiectare, concomitent cu găsirea persoanelor şi firmelor interesate să închirieze apartamente şi spaţii în noul imobil. Clădirea, mărginită de o piaţă şi două străzi, a fost proiectată de arhitectul şef al oraşului, Székely László şi a fost ridicată foarte repede, între luna iunie 1908 şi august 1909. Impozantul imobil este pus în valoare mai ales prin jocul de volume ale acoperişurilor, caracteristice clădirilor proiectate de Székely László, precum şi prin gruparea ferestrelor în arcuri de cerc, de inspiraţie romanică. Clădirea are două intrări simple şi înguste, una dinspre Piaţa Romanilor iar alta din strada Ştefan cel Mare iar ornamentaţia faţadelor este tipică stilului Secession. La primul etaj se remarcă măştile feminine încadrate de ghirlande care decorează ferestrele iar reprezentările zoomorfe sau antropomorfe în mărime naturală, puţin caracteristice acestui arhitect, dau un farmec aparte clădirii. Urşii şi gorilele în mărime naturală de la etajul al doilea, sub cornişă, au făcut ca această clădire să mai fie cunoscută sub numele de „casa cu maimuţe” iar pe colţul dinspre Piaţa Romanilor se remarcă un turn medieval păzit de un halebardier, pe al cărui scut se poate vedea stema Timişoarei.
Printre primii locatari ai imobilului s-au numărat firma Schneider, asociaţia comercianţilor, restaurantul lui Wassel, firma fraţilor Deutsch, Firma Kincs Vertes sau firma Balint. La etajul întâi fusese amenajat un cerc de petrecere iar la etajul al doilea sunt menţionate numele unor cetăţeni de vază. Construcţia adăpostea şi „Clubul cetăţenilor”, din care făceau parte cei mai înstăriţi locuitori ai cartierului. Din cauza dificultăţilor financiare survenite în timpul războiului, în 1918 primăria a vândut clădirea lui Rudolf (Rezsö) Totis, directorul general al fabricii „Industria Lânii – S.A.” care era cel mai mare stabiliment industrial la vremea respectivă. Acesta a dat palatului numele de Stefania, după cel purtat de soţia sa.
