Moldovan despre adversarul nr.1 din PNȚCD Timiș: „Domnul Mihok nu e bărbat...

Moldovan despre adversarul nr.1 din PNȚCD Timiș: „Domnul Mihok nu e bărbat politic, îi place să lovească pe la spate”. Ce spune despre relația cu Ciuhandu VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

valentin moldovan la emisiune 7

Președintele PNȚCD Timiș, Valentin Moldovan, a făcut astăzi, la PRESSALERT LIVE, o serie de precizări cu privire la conflictul izbucnit ieri în formațiunea sa, când opt din cei 15 membri ai biroului județean au demisionat, proces care teoretic ar trebui să ducă la dizolvarea structurii de conducere și la organizarea de noi alegeri. Moldovan spune că supărarea șefului PNCȚD Timișoara, Ciprian Mihok, inițiatorul manevrei, ar fi pornit de la faptul că nu a putut lua parte la discuțiile cu șeful PSD Timiș Titu Bojin, înaintea ședinței de consiliu în care viceprimarul Diacon ar fi trebuit să fie schimbat. Mai mult, Mihok ar fi discutat separat cu primarul Nicolae Robu pentru o alianță.

„Nu ştiu cum îşi vor defăşura în continuare activitatea ca membri ai PNŢCD, după scandalul de ieri. Nu ştiu de la ce a pornit. Eu nu m-a dedat la niciun scandal. În lunile mai și iunie 2013 domnului Ciprian Mihok i-am acordat o mare încredere, el fiind un ilustru necunoscut în PNCŢD.


(…) I-am acordat maxim de încredere și sprijin, iar acum îmi pare rău. Ajung la aceleași vorbe ale unui antecesor de-al meu care a spus că îi pare că m-a ţinut lângă mine”. Moldovan susține că Mihok „a dat dovadă de lipsă de disclipină şi lipsă de respect faţă de omul care te-a promovat. Fără Moldovan Ciprian Mihok era un simplu patron de farmacie. A dat dovadă de foarte mare indecenţă publică afirmând ce a afirmat”.

După ce a dat asigurări că Mihok va deveni o amintire a politicii locale, șeful PNȚCD Timișoara a completat că „domnul Mihok nu e bărbat politic. Îi place să lovească pe la spate cu lovituri nepregătite, asta nu înseamnă că eşti politician, asta înseamnă că îţi doreşti cu orice preţ un lucru şi calci peste orice, după care spui că eşti apărătorul unor principii ale înaintașilor”.

Practic situația PNȚCD Timiș a fi tranșată luni, atunci când biroul județean se va reuni și când se va lua act de demisiile celor opt membri. Moldovan va rămâne la conducerea PNȚCD Timișoara și Timiș prin hârtie de la București, până când de la nivel central se va stabili altceva.

Țărănistul a comentat și vizavi de relația cu Gheorghe Ciuhandu pe care spune că nu l-a văzut de doi ani de zile. „Domnul Ciuhandu aşa a considerat, că după 16 ani de când ne cunoaştem, e bine să întrerupă orice discuţie cu noi”. Legat de acuzele că a fost purtat în plasa lui Ciuhandu, Moldovan spune că „pe mine nu m-a promovat, că în 2012 am candidat împreună. În 1996 nu era foarte cunoscut. Apoi a ajuns edil. Sigur că din postura de primar eşti mai cunoscut decât din cea de consilier în CLT”.

1 COMENTARIU

  1. Moldovan ramane sef la PNT TIMIS prin „hartie de la Bucuresti ” :)))) …Caraghiosilor, PNT are un statut, in statut sunt prevazute situatiile precum cea de fata, iar PNT nu poate fi condus in plan local prin „hartie de la Bucuresti”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.