Valentin Moldovan: „Eu nu vreau să mă duc viceprimar şi să ascut...

Valentin Moldovan: „Eu nu vreau să mă duc viceprimar şi să ascut creioane”. Ce explicaţii a primit de la Boncea şi Herzog pentru alianţa cu PSD şi PP-DD

0
DISTRIBUIȚI

moldovan valentin 1_bun

Soarta PNL Timiş în Consiliul Local Timişoara şi în Consiliul Judeţean Timiş pare să fie în mâna PNŢCD Timiş, partid în care de ieri domneşte o stare de incertitudine. Şeful ţărăniştilor din judeţ, Valentin Moldovan ne-a explicat astăzi că „ieri a avut o reuniune cu cei doi consilieri locali care au semnat tratatul de colaborare cu PSD şi PP-DD, Flavius Boncea şi Bogdan Herzog, care conform informaţiilor de până acum îl va înlocui pe viceprimarul PNL, Dan Diaconu.


Legat de atât de mult vehiculata excludere a celor doi din partid, Moldovan spune că „urmeză să vedem. Am făcut primul pas de comunicare, iar din moment ce ne-am întâlnit, înseamnă că cei doi recunosc actuala conducere judeţeană. Mi-au spus că au încercat să facă ceva pentru binele Timişorei şi trebuie să vedem mai departe, în funcţie de cum se vor desfăşura mâine ostilităţile de la şedinţa birouului de conducere. Şansele ca ei să fie excluşi sunt de 50%”.

Mai mult, indecizia domneşte şi în ceea ce priveşte partidul pe care ţărăniştii îl vor susţine de aici înainte. „Astăzi voi avea o întâlnire şi cu şeful PSD Timiş, Titu Bojin, şi cu şeful PNL Timiş, Nicolae Robu. Ei m-au chemat, nu am primit oferte de funcţii, dar brusc au constatat că trebuie să discute şi cu mine în calitate de preşedinte ales. Voi vedea cu cine ne vom alia”, a detaliat ţărănistul. Cât despre funcţii, Moldovan spune „eu nu vreau nici să mă duc viceprimar şi să ascut creioane. Cu asta nu mă pot mulţumi. Nu mă deranjează să fie un alt ţărănist viceprimar. E mai important să reconstruim ceva şi să fie din nou uniune şi bine în PNŢCD. Poate din toată chestia asta să ieşim mai puternici şi să revenim în CJT din 2016”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.