Cum m-am lăsat de fumat

Dacă despre politicieni, minciuni şi diverse hibe ale sistemului v-am tot spus, cred că fără să putem schimba ceva, astăzi vreau să vă povestesc ceva personal. La 14 ani, în baia unei colege de clasă, îmi aprindeam prima ţigară. Cred şi nu exagerez că vreo cinci ore am avut o senzaţie de rău, o combinaţie de vomă cu stare de leşin. 12 ani de zile am fost fumătoare. Aţi, ghicit, vreau să vă povestesc cum m-am lăsat de ţigări. Da, am fost genul de om care împarte mai întâi banii pentru ţigări şi apoi de mâncare. A fost o perioadă frumoasă şi nu mi-am dorit niciodată să renunţ şi îi inţeleg pe cei care nu vor. Eu scriu pentru cei care vor şi nu mai cred că pot din cauză că s-au descurajat singuri sau cu ajutorul altora. Şi totuşi, în câteva zile împlinesc doi ani de când am devenit liberă de acest obicei.

De fumat m-am lăsat cum m-am apucat, dintr-o prostie. Mai exact, aveam un prieten căruia îi ceream să renunţe la ceva şi care într-o discuţie aprinsă mi-a spus că nici eu nu pot renunţa la ţigări. Contrar firii mele, am tăcut, dar gândul nu mi-a ieşit din minte.

De putut ştiam sigur că pot. Dar nu mă gândisem. Inutil să vă spun că sunt femeie şi principala mea teamă era să nu iau în greutate. Am avut de când mă ştiu o marcă favorită de ţigări. Am fost la magazin, am cumpărat un pachet. Avea să fie ultimul şi eu deja ştiam. Când aveam să îl termin urma să fiu liberă. Nu am spus nimănui, nici chiar prietenului meu. Când s-a făcut seară mai aveam multe ţigări. Am aprins una şi mi-am zis că asta e ultima, nu mai termin niciun pachet. Ceva din mine ţipa că nu se poate, nu avem cum să ne despărţim aşa brutal. Am fumat, am savurat, am pus pachetul pe masă şi m-am culcat. Dimineaţa m-am trezit fără să mai ştiu cine sunt. Pe stradă am văzut numai şi numai ţigări. Mai erau, ce-i drept, oameni care le ţineau, dar eu nu îi vedeam. Au fost pentru mine două luni foarte interesante. Din disperare, am mâncat multe salate, căci ştiam că nu îmi doresc să mă îngraş şi nu m-am îngăşat niciun gram, după cum mi-am promis.

Lăsatul de fumat nu înseamnă apucat de fripturi şi seminţe, să nu uitaţi asta. Ţigările, vă asigur eu, vă ies şi ele din minte, încet, dar sigur că nu are sens să vă reapucaţi. Dacă nu mai vreţi, dacă aţi decis să vă lăsaţi, fiţi tari. Nu e cazul să vă bateţi joc de eforturile dumnevoastră sau să vă sabotaţi spunându-vă că nu se poate. Cei care vă spun asta sau râd de eforturile voastre sunt cei care nu au putut. Ascultaţi şi mergeţi mai departe fără să vă descurajaţi. Am plâns zi de zi, aşa a fost sevrajul meu. E greu. Cât despre sevraj, luaţi-o zi cu zi şi mai presus de toate fiţi buni cu voi. Şi nefumătorii sunt stresaţi şi se enervează, deci puteţi trece de aceste stări fără ţigări. E doar un obicei. Şi dacă ar fi să vă spun gândul care m-a însoţit pe acest drum l-am purtat mereu în minte a fost următorul: pot, e greu, dat cu fiecare zi care trece devine mai uşor. Şi aşa a fost.