Dosarul lui Mircea Băsescu, judecat de mâine la Tribunalul Constanţa

Dosarul lui Mircea Băsescu, judecat de mâine la Tribunalul Constanţa

1
DISTRIBUIȚI

mirceabasescu curentul_ro

Dosarul în care Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în dosarul privind mita de la familia lui Bercea Mondial a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa şi va fi judecat miercuri, în cameră preliminară, scrie Mediafax. Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată luni, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial. Dosarul cu numărul 5412/118/2014, în care apar ca inculpaţi Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa cu data de 14 iulie, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru miercuri, 16 iulie.

Înainte de a fi trimis în judecată, Mircea Băsescu a formulat o cerere de revocare a măsurii arestării preventive.


Dosarul a fost înregistrat în 9 iulie şi trebuia să fie luat marţi în discuţie. Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a declarat, marţi, la intrarea în sediul Tribunalului Bucureşti, că cel mai probabil cererea nu va mai fi judecată la această instanţă, întrucât nu mai este competentă în soluţionarea cauzei, după ce fratele preşedintelui a fost trimis în judecată şi dosarul a fost transmis Tribunalului Constanţa. Nelu Taşcă a precizat că cel mai probabil cererea de revocare a arestului va fi trimisă Tribunalului Constanţa.

Avocatul a spus că în susţinerea cererii de revocare a măsurii preventive vor fi invocate lipsa dovezilor şi raportul de expertiză, care, în opinia apărării, este neclar. Întrebat dacă Mircea Băsescu va fi transferat la Penitenciarul Poarta Albă, avocatul a spus că fratele preşedintelui ar urma să fie transferat la Constanţa, dar nu poate să precizeze când se va întâmpla acest lucru. Avocatul a precizat că legea prevede ca transferul să aibă loc la trei zile de la data la care a fost sesizată instanţa să judece dosarul de fond.

Avocatul lui Mircea Băsescu a depus în 9 iulie, la Tribunalul Bucureşti, cererea de revocare a măsurii arestării preventive.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.