Încep înscrierile la Universitatea Politehnica și Universitatea de Științe Agricole și Medicină...

Încep înscrierile la Universitatea Politehnica și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, din Timișoara. Câte locuri bugetate sunt disponibile

0
DISTRIBUIȚI

rectorat politehnica palatul loyd

Absolvenții de liceu care au reușit să promoveze “examenul maturității” se pot înscrie la una dintre cele patru universități de stat din Timișoara, începând de mâine. Universitatea de Vest a început înscrierile încă din 8 iulie, 2.040 de locuri bugetate fiind disponibile în cadrul universității, plus alte 3.667 la cu taxă.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, înscrierile au loc între 14 și 18 iulie, iar între 22 și 23 iulie va avea loc examenul de admitere. Aici sunt disponibile aproape o mie de locuri, dintre care 580 la fără taxă.

Reprezentanții Universității Politehnica din Timișoara anunță că admiterea la ciclul licență se desfășoară între 14 și 18 iulie, în data de 22 iulie, de la ora 10.00, va avea loc concursul de admitere, iar rezultatele vor fi afișate pe 23 iulie.


Conducerea UPT a luat decizia de a ușura munca celor care doresc să se înscrie la facultate, motiv pentru care candidații se pot înscrie și online, completând un formular de acasă.

În total, la Universitatea Politehnica sunt disponibile 3.120 de locuri, dintre care 2.200 la buget și 920 la cu taxă. Cele mai multe locuri bugetate sunt puse la bătaie la Facultatea de Mecanică, și anume 420, și 355 la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Cei care nu vor intra pe un loc bugetat, vor trebui să plătească o taxă de studiu anuală între 2.400 de lei și 4.200 de lei, care diferă în funcție de facultatea la care candidatul a fost admis. Mai multe informații despre admiterea la Universitatea Politehnica din Timișoara sunt disponibile AICI!

Câte locuri bugetate sunt la Agronomie

Tot de luni, 14 iulie, și până în data de 28 iulie, absolvenții de liceu sunt așteptați să se înscrie și la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului. Departajarea candidaților se va face doar pe baza mediei de la examenul de Bacalaureat.

1.390 de locuri sunt disponibile în cadrul specializărilor de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, în acest an, dintre care 628 sunt bugetate, iar 762 la cu taxă. Cele mai multe locuri bugetate sunt la Facultatea de Agronomie, și anume 176, iar la Facultatea de Medicină Veterinară sunt 97 de locuri fără taxă. Toate detaliile despre admiterea la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului sunt disponibile AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.