Legislaţie nouă pentru cimitire. Cum se pot pierde concesiunile pentru locul de...

Legislaţie nouă pentru cimitire. Cum se pot pierde concesiunile pentru locul de veci

0
DISTRIBUIȚI

cimitir CALEA SAGULUI

Vești bune pentru municipalitate: neregulile din cimitirele din Timișoara ar putea fi stopate. Viceprimarul Traian Stoia a informat că „în 11 iulie 2014 s-a publicat o lege în Monitorul Oficial privind cimitirele, lege care reglementează transparent activităţile de înfiinţare a cimitirelor şi serviciile conexe.


Această apariţie era necesară şi aşteptată datorită faptului că reglementările româneşti erau nu numai depăşite, ci chiar perimate. Până la intrarea legii în vigoare vor urma 90 de zile până la care se așteaptă stabilirea normelor și regulilor detaliate privind înființarea acestor cimitire, de asemenea precum și normele nu numai tehnice și sanitare ale acestor servicii”.

Nu numai atât, dar legea va stabili și norme privind înhumarea, exhumarea și reînhumarea, dar și norme tehnice pentru crematorii. Actul prevede și sancțiuni, cum ar fi că dacă oamenii lasă locul de veci în paragină vreme de doi ani de zile, își pot pierde concesiunea. Normele se vor aplica atât pentru aparținătorii persoanelor decedate cât și pentru firmele care operează în cimitire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.