Judecătorul care a respins cererea fiului lui Gheorghe Ursu de judecare a anchetatorului acestuia arată în motivarea deciziei că Ursu nu a fost un disident politic, opoziţia sa la regim a fost „nesemnificativă”, şi-a făcut făcut concediile în străinătate, fiind un „privilegiat”, scrie Mediafax.
Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, printr-o rezoluţie din 21 ianuarie 2013, neînceperea urmăririi penale a fostului ofiţer de securitate Marin Pârvulescu, cel care a coordonat ancheta în cazul disidentului Gheorghe Ursu. Soluţia a fost contestată de fiul lui Gheorghe Ursu la Tribunalul Militar Bucureşti, care în 16 octombrie 2013 a respins definitiv cererea de judecare a fostului ofiţer de securitate Marin Pârvulescu. Potrivit Gândul, colonelul Gabriel Gunescu, judecătorul Tribunalului Militar Bucureşti care a respins solicitarea fiului disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, de a desfiinţa decizia procurorilor de a nu-l ancheta pe maiorul de Securitate Marin Pârvulescu, cel care a coordonat anchetarea disidentului înainte de moartea acestuia în 1985, a oferit câteva justificări incredibile pentru sentinţa dată.
Judecătorul susţine, în motivarea deciziei, obţinută de Gândul, că Gheorghe Ursu nu a fost cu adevărat un disident politic, opoziţia sa la regim fiind „nesemnificativă”. Mai mult, Gunescu spune că Ursu a fost chiar „un privilegiat” al regimului: şi-a făcut concediile în străinătate, „neexistând practic ţară din Europa nevizitată de acesta”, nu a fost dat afară de la serviciu, iar fiul său era stabilit în SUA. Judecătorul Gunescu nu precizează sursa acestor informaţii despre Ursu şi nici sursa aprecierilor sale despre practicile regimului comunist.
Gheorghe Ursu a murit în arestul Miliţiei Capitalei, în 1985, fiind bătut sistematic de anchetatori şi de colegii de arest, tocmiţi de organele de anchetă.
Pe 1 iulie 2014, el ar fi împlinit 88 de ani. Procurorii au respins sistematic, în ultimii ani, plângerile penale ale fiului lui Ursu, Andrei, motivând fie că infracţiunea nu există, fie că fapta s-a prescris – omor calificat sau crime împotriva umanităţii. Colonelul Gabriel Gunescu a menţinut toate aceste decizii, aducând însă în plus nişte motivări deosebite prin conţinutul lor. Astfel, judecătorul militar arată, în motivarea sentinţei sale, că nu se poate pune problema unei crime împotriva umanităţii în cazul morţii disidentului Gheorghe Ursu, din mai multe motive. Unul dintre acestea este că „această exterminare sistematică trebuia să fie făcută din motive politice”.
„Or, în speţă, este totuşi dificil de considerat că victima a fost un adevărat «dizident politic». Într-adevăr este de notorietate că în regimul comunist orice părăsire a ţării era o adevărată raritate, fiind făcută numai de anumiţi cetăţeni şi sub un control strict, raportând la organele de securitate orice mişcare etc. De asemenea, este de notorietate la ce presiuni erau supuşi cei care urmau să părăsească definitiv ţara, precum şi rudele acestora; pe de altă parte, celor plecaţi ilegal, li se confiscau proprietăţile, cei care plecau legal erau obligaţi să «vândă» statului comunist, la o valoare arbitrară stabilită de acesta, toate proprietăţile deţinute, iar dacă le înstrăinaseră, erau obligaţi să le răscumpere şi să le vândă statului comunist la valoarea precizată mai sus. Mai mult, rudele de gradul I ale acestor persoane erau, ca regulă generală, date afară din serviciu, fiind astfel obligate să presteze munci necalificate pentru a-şi câştiga mijloacele de existenţă. În aceste condiţii însă, victima, care avea un fiu stabilit legal şi definitiv în SUA, nu numai că nu a fost dată afară de la serviciu, dar a şi făcut toate concediile numai în străinătate, neexistând, practic, ţară din Europa nevizitată de acesta, ceea ce este într-o evidentă contradicţie cu situaţiile descrise mai sus, valabile pentru toţi românii de rând. (…) După cum am arătat, «opoziţia» victimei faţă de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind şi din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim”, arată colonelul Gabriel Gunescu, în motivarea sentinţei sale, făcând referire la perioada din tinereţea lui Gheorghe Ursu, când acesta a fost membru al Partidului Comunist Român.
