Rețea de trafic internațional de droguri, anihilată de polițiștii de la „Crimă...

Rețea de trafic internațional de droguri, anihilată de polițiștii de la „Crimă Organizată”. Ce cantitate de stupefiante a fost confiscată

1
DISTRIBUIȚI

mascati usaLovitură grea pentru traficanții de droguri din vestul țării. Polițiștii au reușit să prindă șase persoane specializate în traficul de stupefiante. Un bărbat din localitatea Obreja, județul Caraș Severin, care deținea un kilogram de cannabis a fost prins în flagrant de Politiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin și de procurorii D.I.I.C.O.T. din Caraș-Severin.


Bărbatul este bănuit că ar fi liderul unei grupări infracționale specializate  în traficul internaţional, distribuire şi consum de droguri de risc.

Ulterior, polițiștii au mai desfășurat 11 percheziții domiciliare în municipiul Caransebeș, la locuințele a șase membrii ai grupării. În urma perchezițiilor au fost ridicate ustensile folosite la porționarea drogurilor și pregătirea lor pentru comercializare. Din cercetări reiese faptul că drogurile erau procurate în Spania. Au mai fost identificați și audiați opt consumatori de droguri care se aprovizionau de la membrii grupului.

Cei șase au fost condusi la sediul D.I.I.C.O.T. –  Biroul Teritorial Caraș-Severin, fiind cercetaţi pentru trafic internaţional şi trafic de droguri de risc şi consum de droguri de risc. La operaţiune au participat și polițiști din cadrul B.C.C.O. Timișoara și ai Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al DIPI.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.