Ungaria plănuieşte să aducă din Rusia combustibil nuclear cu avionul

Ungaria plănuieşte să aducă din Rusia combustibil nuclear cu avionul

0
DISTRIBUIȚI

avion militar c17 galaxy wikipedia

Guvernul Ungariei lucrează la un plan prin care să aducă cu avionul, din Rusia, combustibil nuclear pentru centrala de la Paks, scrie cotidianul Nepszabadsag în ediţia de marţi, citat de MTI.

Obiectivul este asigurarea „continuităţii aprovizionării” cu combustibil a singurei centrale nucleare din Ungaria pe cale aeriană, în locul transportului cu trenul, prin Ucraina, potrivit ziarului, care citează surse pe care nu le numeşte.

Adjunctul directorului general al Autorităţii ungare pentru Energie Atomică şi Siguranţă Nucleară Szabolcs Hullan a confirmat informaţia pentru Nepszabadsag.

Autoritatea nu a primit încă o cerere în vederea obţinerii unei licenţe în acest sens, a declarat Hullan.

Însă au loc pregătiri în vederea emiterii unei asemenea licenţe, a declarat oficialul ungur.

Transportul aerian de combustibil nuclear este „fezabil” din punct de vedere tehnic, a mai declarat Hullan, care a citat cazuri anterioare în Slovacia şi România.

Parlamentul de la Budapesta a aprobat la sfârşitul lui iunie un împrumut rusesc în valoare de zece miliarde de euro vizând finanţarea modernizării sectorului nuclear ungar, opoziţia denunţând creşterea dependenţei faţă de Rusia.


Rusia acordă Ungariei împrumutul pentru a construi două reactoare noi la centrala Paks. Suma va acoperi 80% din costuri. Ungaria poate să tragă din împrumut începând din 2014 şi până în 2025.

Împrumutul a fost anunţat la mijlocul lunii ianuarie, într-o întâlnire la Moscova a premierului ungar Viktor Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Centrala nucleară de la Paks este singura de acest fel din Ungaria şi este situată la aproximativ 100 de kilometri la sud de Budapesta. Centrala are în prezent în funcţiune patru reactoare ruseşti cu o capacitate totală de 2.000 de MW şi produce circa 40% din energia electrică a ţării.

Cele două reactoare ar urma să fie construite de compania Rosatom, controlată de statul rus. Noile reactoare ar urma să aibă o capacitate de câte 1.200 de MW.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.