ACCIDENT GRAV Un copil a zburat prin geam, după ce mașina în...

ACCIDENT GRAV Un copil a zburat prin geam, după ce mașina în care se afla s-a dat peste cap. În ce stare sunt micuțul și părinții săi

0
DISTRIBUIȚI

accidentPatru persoane, printre care și un copil, au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a rostogolit de câteva ori. Accidentul s-a petrecut aseară, între localitățile Iosifalău și Topolovăț. Masina s-a izbit de capătul de beton al unui canal de pe marginea drumului si s-a rostogolit de mai multe ori pe câmpul de floarea soarelui, potrivit lugojonline.ro.


Bărbatul care se afla la volanul mașinii a scăpat ca prin minune, dar cei patru pasageri au ajuns la spital. În mașină se aflau un tânăr, un bărbat, o femeie și copilul acesteia. Aceștia se întorceau de la muncă din Germania și se îndreptau spre Bulgaria, țara natală. La fața locului au sosit două ambulanțe și un echipaj SMURD, dar și două echipaje de poliție. Unul dintre răniți a fost dus cu elicopterul SMURD la spital. Copilul, care a zburat cu tot cu scaun din mașină și mama acestuia au fost transportați de urgență la un spital din Timișoara, unde se află încă sub supraveghere medicală. Șoferul autoturismului a spus că, din cauza oboselii, a ațipit preț de câteva secunde, iar când și-a revenit s-a speriat și a pierdut controlul volanului. Polițiștii continuă cercetările pentru a vedea cum s-a produs accidentul.

Sursa foto și video: lugojonline.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.