ATENȚIE, timișoreni, vine canicula în Banat! DSP Timiș deschide punctele de prim...

ATENȚIE, timișoreni, vine canicula în Banat! DSP Timiș deschide punctele de prim ajutor

0
DISTRIBUIȚI

canicula

Temperaturi caniculare în următoarele zile, în aproape toată țara, inclusiv în Banat, potrivit meteorologilor. Marți, miercuri și joi se vor înregistra temperaturi maxime între 35 și 37 de grade, motiv pentru care reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș au luat decizia să deschidă mai multe puncte de prim ajutor, la Timișoara.

Prin urmare, între 12 și 14 august, vor fi activate cinci puncte de ajutor pentru populație, în intervalul orar 11.00 – 17.00.


“În perioada amintită, în care sunt anunțate temperaturi de peste 35/36 de grade, trei zile consecutiv, este activat codul ce permite redeschiderea punctelor de ajutor. Reamintim că aceste puncte nu înlocuiesc asistența medicală de specialitate și nu au structura unui cabinet medical”, transmit reprezentanții DSP Timiș.

Punctele de ajutor pe perioada caniculei au fost stabilite în clădirea Oficiului poștal nr. 1 (Poșta Mare), clădirea Oficiului poștal nr. 3 (Poșta din zona Piatra Craiului), Piața 700 – administrația pieței, Piața Iosefin – administrația pieței și clădirea Oficiului poștal din zona Traian, strada Ștefan cel Mare. În cadrul acestor puncte, trecătorii se pot adăposti de caniculă și să bea apă.

Medicii le recomandă persoanelor, pentru perioada cu disconfort termic, să evite să se plimbe la orele amiezii, să se hidrateze, să-și protejeze corpul, ochii și capul, să poarte îmbrăcăminte ușoară și în culori deschise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.