Decizie dureroasă pentru cei patru copii abandonați de mama lor în Timișoara. După ce autoritățile din Timiș au decis că micuții trebuie separați de mamă și duși în județul reședință, Sibiu, nici factorii de decizie de acolo nu s-au gândit de două ori și au hotărât că și micuții trebuie despărțiți, pentru a li se găsi noi cămine. Mezinul, de 11 luni, va fi luat de lângă frații lui mai mari care vor locui în altă parte. ”Noi am desfășurat o anchetă, iar în urma acesteia am hotărât ca azi ( n.r. joi) când copiii vor ajunge la noi, să îi plasăm în regim de urgență pe raza județului. Cei mai mari trei copii vor merge la Centrul de Primire în Regim de Urgență din cadrul Complexului de Servicii ”Prichindelul” din Sibiu, iar cel mai mic dintre frați va merge în plasament în regim de urgență la un asistent maternal profesionist deoarece conform Legii 272 / 2204, privind Protecția și promovarea drepturilor copilului, în cazul unui copil cu vârsta de până la doi ani se poate dispune o măsură de protecție doar în mediul familial”, a spus Andreea Păunescu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Sibiu.
Sărăcie lucie
Hotărâtea DGASPC Sibiu vine ca urmare a condițiilor în care locuiește tatăl copiilor, Ioan Prundaru, în satul Țichindeal din comuna Nocrich.
Bărbatul are 32 de ani și a lucrat toată viața pe unde a apucat, fără a avea un serviciu stabil, iar acum este plătit cu ziua ca cioban. O casă dărăpănată, fără curent electic și fără apă curentă, cu pereți scorojiți, pământ în loc de dușumele și un singur pat pentru toate cele șase persoane. ”La fața locului s-a înțeles că e o familie cu situație materială precară. De aceea am luat decizia de încredințare a copiilor”, mai explică Păunescu. Oficialii de la Protecția Copilului Sibiu, împreună cu primăria Nocrich caută soluții să îl ajute pe Prundaru să își facă locuința adaptată nevoilor unei familii normale. După ce casa va fi aranjată, copiii ar putea teoretic să vină acasă.
Vă reamintim că cei patru copii, Maria (6 ani), Ioan-Cristian (4 ani), Alin-Florin (2 ani) și Andrei-Gheorghe (11 luni) au fost externați ieri de la Secția IV Pediatrie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Luis Țurcanu din Timișoara. Pe numele Ancuței Toma, mama micuților, s-a deschis un dosar penal pentru abandon de familie, instrumentat de Poliția Timiș. Oamenii legii spun că au toate declarațiile luate, și că e puțin probabil să mai aibă nevoie să dea ochii cu ea. ”Dacă va ma fi nevoie de ceva, ea va fi citată la adresa de domiciliu sau la ultima adresă pe care a declarat-o, iar dacă nu va fi depistată se vor lua măsurile speciale obișnuite în aceste cazuri”, a explicat Ancuța Morariu, ofițerul de presă al Poliției Timiș.
Foto: Tribuna