Despre hibele părinţilor (2). Cum îţi poţi teroriza copilul pe viaţă

Despre hibele părinţilor (2). Cum îţi poţi teroriza copilul pe viaţă

5
DISTRIBUIȚI

loredana codrut

Luni, aflată la o conferinţă de presă, aud o colegă că spune „patru copii abandonaţi lângă Catedrală”. Ma uit mirată şi întreb de ce face glume proaste. Îmi spune că e adevărat. Nu am crezut până nu am văzut ştirea cu ochii mei. Am mai scris un editorial pe acestă temă, dar îmi pare că părinţii tâmpiţi sunt un subiect inepuizabil în România.

Acum câteva săptămâni, la ştrand, o piţipoancă trecută de 35 de ani îşi punea copilul de maxim cinci ani să îi care şezlongul. După o sesiune de stat la soare, copilul s-a ales şi cu nişte înjurături şi ameninţări. Puştiul era obraznic. Rău de tot. Nesimţit şi absurd. Voia să intre în apă tocmai când mama se bronza! Ieri seară, într-un magazin, un tată îşi lovea copilul peste cap pentru că nu tăcea.


Nici nu vreau să mă gândesc ce porţii serveşte în intimitatea căminului, unde, în mod normal, un copil s-ar simţi protejat.

Dragi părinţi moderni, copiii nu sunt televizoare, să le daţi pumni că nu mai merg, să tacă atunci când apăsaţi pe telecomanda sau să ilustreze numai ce doriţi. Un copil e o viaţă. Şi de fiecare dată când îl loviţi i se impregnează bătaia în subconştient. Fie o va primi, fie o va da. De fiecare dată când îl jigniţi, el se obişnuieşte să fie tratat urât. Apoi în viaţă ajunge să se agaţe de oameni nepotriviţi pentru a primi iubire. Dincolo de astea, cel mai mult mă deranjează veşnica poveste din „căzniciile” care nu merg. Stăm împreună pentru copil. Aşa ceva nu există, pentru mine. Oamenii stau pentru ei, nu pentru alţii. Dar sinceritatea e un lucru greu. Un om matur are zeci de modalităţi de evadare. Se poate minţi cu TV, droguri, alcool, sex, bogaţie sau altele. Un copil nu are aşa ceva. El ia în plin toată energia negativă dintr-o casă cu probleme. Chiar dacă părinţii se ceartă departe de el, el simte. Şi interioriează pe viaţă. Ca adult ajunge un om speriat, un om vicios, totul din cauza părinţilor care spun că au rămas împreună pentru binele lui. Un bine care nu a venit şi nici nu va veni.

Chiar şi crescând cu doi părinţi, ce bucurie poate avea un copil care creşte în scandaluri şi atmosferă tensionată, care îşi vede ambii părinţi nefericiţi, dar i se spune că pentru el se suportă toate astea? Iubiţi părinţi, vă prindeţi odată? Copilul ăsta creşte în vină. Ajuns adult, şansele să se pedepsească toată viaţa sunt enorme.

5 COMENTARII

  1. Felicitări pentru editorial!
    Fiecare dintre membrii unei familii ar trebui să știe cât de important este să formezi caracterul unui copil. Părinte nu te naști, înveți pe parcurs să fii. Este regretabil când unii părinți nu știu ce minunăție este un copil. Există însă și părinți care au o lumină specială în ochi atunci când vorbesc de copii lor. Acești părinți, chiar dacă uneori se mai confruntă cu probleme, știu și simt că trebuie să fie alături de copii lor. Fericirea în căsnicie nu o primești cadou la nuntă, o construiești în fiecare zi, împreună cu partenerul.

  2. Foarte pueril tratat subiectul. In special ca ma indoiesc ca vreunul dintre cititori sa fie in vreunul dintre cazuri. Imi pare chiar jignitor. Domnisoara nu stiu cum iti tratezi dumneata copii, dar poate ar trebui sa te gandesti si la cine iti citeste articolele.

  3. Intrebarea este: are donsoara ziarist(a) copii?
    Eu nu cred.
    M-am saturat de femei singure care dau lectii de familie,de femei fara copii care dau lectii despre cresterea copiilor,de specialisti in orice…
    Pana acum te-am citit cu placere,dar cu articolul asta ai cam dat cu mucozitatile-n fasole Lore..

  4. bine zici marco.
    dar d-soara noastra a mai dat cu bita-n balta acu`citeva zile, cind a fost revoltata de „puscariasul” de vasilescu. e greu de gasit ziaristi buni. vorba ceea : astia sintem -astia defilam. rupem steagul si facem chiloti din el !

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.