Este OFICIAL! Turnulețele de pe Romulus sunt ilegale, iar Robu anunță că...

Este OFICIAL! Turnulețele de pe Romulus sunt ilegale, iar Robu anunță că vor fi demolate. Ce măsură a dispus pentru toate palatele

5
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu primar, Florin Radulescu proprietar 02

Telenovela turnulețelelor din urbea de pe Bega a luat sfârșit astăzi. În cursul acestei săptămâni primarul a dus presa pe strada Romulus pentru a vedea cum niște rromi își ridică un palat cu turnulețe. După o serie de discuții aprinse care au durat circa o oră, primarul și proprietarul casei au căzut de comun acord să discute la primărie, ziua următoare.


Misterul nu a fost lămurit nici atunci întrucât edilul nu a avut toate actele aferente construcției, astfel că nu s-a putut stabili dacă turnuelețele sunt ilegale.

Astăzi, primarul Nicolae Robu a intrat în posesia actelor originale cu privire la casa de pe strada Romulus. Bucuros, acesta a descins în biroul viceprimarului Traian Stoia, acolo unde era presa, cu planșele obține de la arhitectul Sorin Ciurariu, șeful Direcției de Urbanism. După ce s-a convins cu ochii lui că nu există autorizație de contrucție pentru turnulețe, Robu a promis că îi va cere omului să intre în legalitate. „Nu facem altceva decât să fim fermi în aplicarea legii. Trebuie ca și această clădire ca oricare alta din oraș să fie adusă la forma actulizată. Eu îi cer proprietarului să o aducă la forma inițială”, a spus primarul. După ce a dat asigurări că proprietarul casei i s-a părut un om înțelegător, Robu i-a cerut lui Sorin Ciurariu să ia la verificat toate palatele cu trurnulețe din Timișoara.

5 COMENTARII

  1. Eu nu inteleg,dece nu au voie sa le refaca…Turnuletele alea sunt de mult acolo,eu stau chiar in zona asta, si ei doar le-au daramat si acuma le construiau dinou…
    Robu are voie sa strice toate strazile din Timisoara,dar ei nu au voie sa-si repare turnurile care sunt de mult acolo..

  2. Decat sa caute legalitatea construirii turnuletelor, mai bine cauta legalitatea intrarii acestor „cetateni” in posesia unor asemenea imobile!
    Si a celor care le-au vandut acestor „neo-banateni”(Griselini)!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.