Și, la fel cum facem cu alte comori ale patriei, o dăm gratis străinilor. Observațiile lui Caragiale de acum un secol, furculițion, lingurițion, sunt la fel de valabile și astăzi, însă cu alt accent. În mod ironic, lingua franca nu mai e franceza acum,ci engleza.
În ziua de azi dăm click ca să downloadăm niște cursuri de management, și asta e situația, limbajul evoluează constant.
Face sens, deși ar trebui să aibă sens. Folosim „patetic” gândindu-ne la înțelesul englezesc, deși varianta românească înseamnă cu totul altceva. Ne focusăm pe pățaniile noastre epice și nu ne dăm seama ce spunem când povestim că am servit masa în oraș, deși doar chelnerii fac asta.
Poți să te opui schimbării, dar de cele mai multe ori ea se va produce. Fie că vrei tu sau nu, limba evoluează, se schimbă constant. Încă e bine că nu suntem pacienți în loc să avem răbdare sau că suntem atenți în loc să plătim atenție.
PS: unele expresii din lingua franca a vreunei ere de mult apuse intră atât de puternic în vocabular încât sunt folosite chiar și mii de ani mai târziu. Ca de exemplu post scriptum. Abia aștept să intre mandarina în mainstream. Hmm… mainstream…
