Nicolae Robu, un nou apel pentru stoparea parangheliilor ţigăneşti. Ce solicitare are...

Nicolae Robu, un nou apel pentru stoparea parangheliilor ţigăneşti. Ce solicitare are către Poliţia Naţională vizavi de amenzi

0
DISTRIBUIȚI

nicolae robu 204

Plecat la relaxare în Ibiza, primarul Nicolae Robu lua atitudine împotriva nunţilor ţigăneşti care au animat atmosfera în urbea de pe Bega şi au pus la grea încercare nervii locatarilor de pe străzile afectate.

„Începând din iunie 2012, de când am devenit Primar al Timișoarei, am adresat, în fiecare vară – date fiind antecedentele lor binecunoscute -, cetățenilor de etnie rromă, apeluri să nu organizeze pe rază municipiului petreceri gălăgioase, epatante, care perturba traficul și/sau liniștea publică. Nu-i tratăm discriminatoriu pe acești cetățeni, le respectăm dreptul la tradițiile lor, dar le cerem ferm să demonstreze și ei că respectă orașul, neperturbându-l, că-și respectă concitadinii de alte etnii, nederanjandu-i! În fapt, le cerem, fix cum cerem oricui, SĂ RESPECTE LEGEA! Nunțile și alte petreceri de anvergură, producătoare de gălăgie excesiva trebuie organizate în afară orașului, în localuri și locații corespunzătoare!”, a scris Robu, atunci, pe Facebook.


Primarul a făcut apel la Poliția Locală, Poliția Națională și Jandarmerie să-și între în atribuții, motivând că „acești cetățeni trebuie făcuți să înțeleagă, o dată pentru totdeauna, dacă nu vor cu vorba bună, atunci cu mijloacele specifice ale instituțiilor menite să asigure respectarea legii, CĂ NU-ȘI POT FACE DE CAP ÎN TIMIȘOARA! Nici măcar o data pe an, cum am înțeles că emit unii dintre ei pretenția!”

Revenit în urbea de pe Bega, Robu a adresat un nou apel prin care a cerut stoparea parangheliilor ţigăneşti. Întrebat dacă amenzile de 500 şi 200 de lei aplicate i se par mari, edilul a comentat că „amenzile acestea sunt derizorii. Eu presupun că Poliția Națională nu s-a dus la limita superioară. Dacă nu a făcut așa, ar fi cazul să o facă, pentru că deranjul asupra oraşului şi a cetăţenilor trebuie sancţionat cu sume mai mari”. Informat că țiganii şi-ar fi exprimat dezacordul vizavi de atitudinea sa faţă de nunţile lor, edilul a comentat că „vestea că domniile lor ameninţă că nu îşi mai fac vacanţele în Timişoara nu poate decât să mă lase optimist”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.