Aşezată în câmpia de vest a ţării, în sudul judeţului Arad, la doar câţiva kilometri de graniţa cu judeţul Timiş, Vinga a fost o aşezare favorizată în secolul al XVIII-lea, având titulatura de „oppidum”, cu drept de organizare a unor târguri anuale. În 1744 a dobândit o serie de privilegii şi a fost ridicată de Maria Tereza la rangul de oraş, care a primit numele de Theresiopolis. Inscripţia de pe sigiliul acestuia era „Sigillum Civitatis Privilegiatae Theresiopollensis”.
Vinga fusese colonizată încă din timpul împăratului Carol al VI-lea cu bulgari de confesiune catolică emigraţi încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea din localitatea sud-dunăreană Ciprovţi, în urma înfrângerii unei răscoale împotriva turcilor. Bulgarii aşezaţi la Vinga au dobândit o serie de privilegii de la Maria Tereza, sub a cărei ocrotire se aflau. Printre acestea se număra şi dreptul de a-şi construi o biserică şi o mănăstire. Treptat, aşezarea a devenit foarte prosperă iar în 1779 a fost ridicat un obelisc în piaţa aşezării, în semn de preţuire pentru Maria Tereza.
Prima biserică a bulgarilor a fost ridicată încă la jumătatea secolului al XVIII-lea iar actuala biserică romano-catolică, cea mai impresionantă construcţie din Vinga, care este şi astăzi o mândrie a bulgarilor de aici, a fost ridicată în anul 1892. Este una dintre cele mai frumoase biserici din această parte a României, aspectul ei monumental atrăgând numeroşi turişti. Declarată monument istoric în 1992, la un secol de la construire, a rămas astăzi cel mai important simbol al comunei arădene.
După ce s-au adunat o parte din banii necesari, în 1883 s-a construit o cărămidărie care, în decurs de doi ani, a produs 1.920.000 bucăţi de cărămidă, necesare construcţiei bisericii. În 1886 a fost acceptat proiectul arhitectului timişorean Eduard Reiter, care propunea o biserică în stil neo-gotic. Biserica a fost ridictă de antreprenori din Budapesta, pe locul fostei mănăstiri franciscane, piatra de temelie fiind aşezată în 1890. Într-un cilindru de sticlă a fost pus document care consemna, pe scurt, istoria comunităţii bulgare colonizate la Vinga, iar acesta a fost aşezat într-o nişă, împreună cu zece monede.
Biserica are o lungime de 62 metri şi o lăţime de 32 de metri iar turnurile au 65 de metri înălţime, cu scări în formă de spirală. Pentru construcţia bisericii s-au folosit 3.000.000 de cărămizi şi granit din cariera de la Radna, care a fost fasonat de pietrarul arădean Szeleczky Józséf.
Lucrările de dulgherie şi vitraliile bisericii au fost executate la Budapesta, iar plăcile acoperişului original au fost aduse din Slovacia. Celebra firmă timişoreană Novotny a a turnat cele cinci clopote ale bisericii, iar câte două orologii, confecţionate de timişoreanul Müller Benedek, au fost aşezate în cele două turnuri ale bisericii. Aceasta a fost pavată în interior cu plăci de marmură, interiorul a fost zugrăvit de Kolba Józséf iar tâmplăria ornamentală, altarele, amvonul şi alte sculpturi de lemn au fost realizate de Rungaldier Joseph, tâmplar din Tirol. Biserica are nouă altare, cel principal reprezentând Sfânta Treime.
Cele două statui care străjuiesc altarul mare – Sfântul Ştefan, regele care i-a creştinat pe maghiari, şi Sfântul Gerard, primul episcop catolic la Cenad – simbolizează începuturile acestei confesiuni în Banat. Tot aici se află statuia Sfântului Vendelin, ocrotitorul animalelor domestice, şi a Sfântului Florian, protectorul pompierilor. Aceştia din urmă au câte o statuie şi pe faţada bisericii, acestea fiind aşezate în nişe protejate de sticlă. Baptiseriul, din marmură cenuşie, a fost dăruit de episcopul Dessewffy Sándor, candela veşnică a fost adusă de la Budapesta, iar orga, cu 32 de registre şi 1.800 de tuburi, a fost adusă din Bavaria, în 1914, de renumiţii fraţi Wegenstein. Turnurile au fost refăcute în 1929, după ce partea superioară a celui din stânga fusese dărâmat de o furtună puternică şi şi-a pierdut cele două orologii, ele fiind acum mai scunde cu trei metri decât cele iniţiale.
Istorie dulce din Vinga
În secolul trecut, Vinga mai era cunoscută pentru faimoasa fabrică de bomboane şi ciocolată care purta numele localităţii. Încă din 1885 exista aici un atelier de zaharicale, cumpărat înainte de primul război mondial de familia Draskovits. Aceasta a întemeiat aici una din cele mai vestite fabrici din Europa. Fabrica s-a dezvoltat datorită strădaniilor Catharinei Wick, soţia lui Teodor Draskovits, care a dotat fabrica cu utilaje şi i-a asigurat o întinsă piaţă de desfacere pe întreg cuprinsul ţării. Materia primă era procurată, de asemenea, din diferite localităţi, ba chiar din Austria sau Italia, s-au folosit noi reţete şi ambalaje iar dulciurile de la Vinga au devenit un produs de export foarte căutat nu numai în Europa ci şi dincolo de ocean şi în îndepărtata Asie. Celebrele cutii cu bomboane de ciocolată umplute cu cremă de vanilie şi împachetate în staniol au purtat numele „Vinga”, în semn de preţuire pentru comuna care a adus prosperitate fabricii.
Era pe vremea când trenurile accelerate sau rapide opreau la Vinga, pentru a oferi călătorilor posibilitatea de a cumpăra renumita ciocolată şi de a admira biserica romano-catolică. Chiar şi Casa Regală se aproviziona cu delicatesele fabricii. Printre numeroasele scrisori de apreciere sosite pe adresa acesteia s-a numărat şi una din anul 1937, semnată de viitorul Rege Mihai, pe atunci Mare Voievod de Alba Iulia, şi de toţi colegii săi de clasă. Fabrica de bomboane din Vinga a fost naţionalizată în 1948, proprietarii acesteia au fost alungaţi doar cu o valiză dar reţetele vestitelor bomboane au rămas secrete şi n-au ajuns pe mâinile comuniştilor. Dreptul de a folosi denumirea „Vinga” a fost dobândit, pentru o vreme, de alte fabrici de ciocolată, printre care şi „Kandia” din Timişoara, dar, cu timpul, bomboanele, cu reţete tot mai diferite de cele originale, au dispărut de pe piaţă.
Pe vremuri, cand nici nu visau la tehnologia actuala, oamenii au construit bijuterii. Acum nu sunt in stare sa faca un drum cum trebuie, o casa ca lumea (vedeti ruinele blocurilor in constructie, proprietatea Tender , care fac „cinste” orasului meu, Timisoara)
Biserica din Vinga este biserica a tuturori catolicilor.La catolici biserica nu este legat de nationalitatea credinciosilor,bulgari colonizati aici in 1740, 150 de familie,romani au fost stramutati la Manastur.Dupa ultimul recensamant 5 la suta sunt bulgari
În principiu aveți dreptate cu biserica și naționalitatea. Eu consider că ortodocșii, de exemplu români și sârbi, greșesc fluturând steagurile și simbolurile naționale în și pe biserici, la fel și reformații unguri. Mi se par chestii exclusiviste care îndepărtează atât de biserică cât și de națiile respective inclusiv pe cei de confesiunea respectivă și de nația respectivă ca să nu mai spun de cei de alte confesiuni și nații. Greșala este și la greco-catolici.
În tot acest articol nu am întîlnit nici un nume de român, fie el gugulan sau momîrlan, fălos că e bănăţan! Viitorul tot aşa vă va fi:fără nici un nume de român! Noua scrînteală de a vă fandosi cu realizările altora şi de a vă ploconi pînă la greaţă în faţa celor ce v-au belit şi o vor mai face, ţine de o tradiţie şi o tară locală. Românii înşişi se laudă cu arta şi realizările neromânilor cerîndu-şi, parcă, ştergerea numelui lor din Istorie…Dovada:”mîndri că sunt bănăţeni”! Cînd veţi îngreţoşa îndeajuns şi pe ăia de-i lingeţi astăzi, veţi fi întrebaţi: „bine, bine, da’ cu voi ce-i p-aici? Cine sînteţi, cum vă cheamă, ce vă tot făloşiţi cu ce-i al nostru şi nu-i de loc al vostru cum prea fălos ziceţi?” Şi să vedeţi atunci PHALOS!
Marian Bogdan Teşileanu, liniștiți-vă, chinurile dvs. nu au nici un sens! Vă distrugeți sănătatea inutil! Mai bine, cred eu, citiți istoria Banatului în detaliu, cu atenție mare, încercând să vă delimitați de accentele naționaliste și de superioritate, indiferent din partea cui vin: sârbi, români, unguri, nemți. Priviți pragmatic totul, doar date, evenimente, persoane, încercând să vă delimitați de tot ceea ce v-ar îndemna să credeți pe cineva mai mult decât pe celălalt. Ar fi un efort, știu, dar în urma lui sunt aproape sigur că veți căpăta o liniște deplină și vă veți simți în siguranță, ne veți simți și pe noi în siguranță, fără vreun paloș deasupra capului. Așa cum autoarea acestui material nu este o „bănățană în țoalele ei” (no offense!), nici arhitectul care a schimbat în frumos Piața Unirii nu are prea multe în comun cu Banatul, la fel ca alții care au făcut frumoase lucruri pentru regiune nefiind ai locului. Spun asta nu pt. a transfera vina ci pentru a vă deschide puțin unghiul îngust, cred eu, din care priviți problema. Dvs. și alții ca dvs. trebuie să înțeleagă că istoria Banatului nu este istoria României învățată la școală și nici filmele cu mesaj patriotic ale lui Sergiu Nicolaescu. Haideți, nu e greu, vă trebuie doar puțină voință! În biblioteci există cărți ce vorbesc despre istoria Banatului și vă puteți lărgi orizontul privitor la ea. Trebuie însă să treceți peste punctul de vedere obsesiv al istoriografiilor oficiale ale românilor, ungurilor, sârbilor și nemților, cu privire la „cine a fost primul”, „cine a muncit mai mult”, „cine a civilizat regiunea”, „cine a fost factorul destabilizator”, „cine…” etc. Promiteți? Dacă da, vă promit că vă asigur gratuit o vizită de studiu la Kriegsarchiv pt. completarea cunoștințelor. Scuze pt. zeflemea, dar mesajul dvs. este ca unul al vreunui elev de școală generală sătească ce a citit doar monografia satului scrisă de preotul ortodox, catolic sau reformat…!