TIMIȘOARA UITATĂ Şcoli timişorene (I). Cum au fost construite actualele licee Calderon sau Lenau FOTO

Administraţia habsburgică s-a preocupat de educaţia populaţiei încă din primii ani după ce imperialii au luat în stăpânire cetatea Timişoarei.

După şcoala latină iezuită şi gimnaziul piarist, care au funcţionat încă din secolul al XVIII-lea, şi şcolile proprii ale locuitorilor ortodocşi, care au beneficiat de măsuri menite să ofere un minimum de instrucţie, cu accent pe învăţământul elementar, şi care au funcţionat în paralel cu învăţământul confesional, noua legislaţie şcolară maghiară din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX a impus ca în şcolile de stat limba de predare să fie maghiara, iar comunităţile şi societăţile care doreau să înfiinţeze şcoli într-o altă limbă trebuiau să asigure baza materială a acestora.

Ca urmare a creşterii numărului celor care doreau să înveţe carte, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX s-au înfiinţat numeroase şcoli cu diferite profile, astfel încât Timişoara ajunsese să se numere printre oraşele imperiului în care gradul de instruire al locuitorilor era destul de ridicat. Clădirile în care au funcţionat şcolile din această perioadă există şi astăzi, cele mai multe păstrându-şi aceeaşi destinaţie. Dacă până în 1918 nu exista în Timişoara nici o şcoală de stat în limba română, imediat după unirea cu Regatul României, Consiliul Dirigent a decis să înfiinţeze mai multe licee româneşti.

Prima şcoală a Surorilor Notre Dame

La intersecţia Pieţei Huniade cu strada Lucian Blaga, pe partea dreaptă a acesteia, se află o clădire cu două etaje, unită cu actualul colegiu tehnic I.I.C. Brătianu, dar distinctă de aceasta. Iniţial, pe acest loc au ridicat călugăriţele din ordinul Notre Dame, care au ajuns la Timişoara prin anul 1858, o mănăstire cu parter şi un etaj, cel de-al doilea fiind adăugat în secolul trecut. Parterul, care are trei ferestre spre piaţă şi nouă spre strada Lucian Blaga, este asemănător cu cel al Palatului Dicasterial, fiind construite în acelaşi deceniu. Este despărţit printr-un brâu de etajul care are arcuri false deasupra ferestrelor şi stucaturi în forma unor creneluri. Cursurile şcolilor de fete conduse de călugăriţele care le pregăteau pentru viaţa de familie şi societate s-au desfăşurat în această clădire între anii 1858 şi 1881, când a început construirea impozantului complex al Surorilor Notre Dame din Iosefin, aici rămânând doar o secţie a şcolii de fete. Ulterior s-a construit şi clădirea alăturată, astăzi colegiu tehnic, cele două clădiri s-au unit şi au fost destinate învăţământului laic.

Şcoala superioară reală ungară de stat

În clădirea în care astăzi se desfăşoară cursurile Colegiului Nikolaus Lenau a funcţionat, începând din 1879, şcoala superioară reală ungară de stat, înfiinţată în 1870, ale cărei cursuri s-au ţinut în primii nouă ani în spitalul civil comunal.

Pe locul în care şi-a avut sediul primăria rasciană, demolată parţial, a fost reclădit, între anii 1878-1879, un nou imobil, după un proiect întocmit de Johann Reiber, în stil eclectic istoricist. Provizoriu, la parter a funcţionat şi şcoala de meserii. Între anii 1891 şi 1899, sala festivă a liceului a fost folosită drept capelă pentru serviciul religios evanghelic reformat, în zilele de duminică şi sărbători. După primul război mondial, liceul a funcţionat ca liceu german-maghiar dar în 1921, din lipsă de elevi, secţia maghiară a fost desfiinţată, rămânând doar liceu german de stat.

Şcoala orăşenească din Cetate

Clădirea actualei facultăţi de chimie, aflată în spatele Colegiului Tehnic I.I.C. Brătianu, a fost construită între anii 1891-1893 după planurile lui Jakob Klein, în antreprenoriatul lui Eduard Reiter pe locul unei case vechi, din 1807. Clădirea maiestuoasă şi foarte spaţioasă, cu demisol, parter înalt şi două etaje, despărţite între ele de brâuri cu stucatură, a costat, la vremea respectivă, 210.000 de coroane. Acoperişul este marcat de o cornişă sobră iar pe partea superioară a faţadei se află un turn discret, puţin ieşit din frontonul clădirii. Au fost amenajate numeroase clase, laboratoare şi depozite şi aici au funcţionat, iniţial, mai multe şcoli din oraş: şcoala comunală de băieţi şi cea de fete, liceul de stat, şi chiar din anul dării în folosinţă, şcoala de meserii. Ulterior, aici a fost primul sediu al Institutului Politehnic, imediat după înfiinţarea acestuia.

Şcoala normală

Învăţământul pedagogic timişorean care data din 1775 şi care oferea diploma de învăţător în urma unor cursuri de scurtă durată a fost sistat în primii ani ai ultimului deceniu din veacul al XVIII-lea. Acestea au fost reluate după doar câţiva ani, dar datele referitoare la această şcoală în prima jumătate a secolului al XIX-lea s-au pierdut. După ce presiunile statului pentru maghiarizarea învăţământului s-au intensificat, s-a pus problema înfiinţării unor şcoli normale în regiunile cu populaţie românească a cărei maghiarizare se urmărea şi s-a decis construirea unei clădiri pentru o astfel de şcoală pe un teren donat de baronul Hatvány-Deutsch. Construcţia a început în anul 1893 şi s-a încheiat în 1895. Construită în stil clasic, funcţional, clădirea are parter şi două etaje, cu săli de clasă şi laboratoare.

În 1919, când şcoala a fost preluată de statul român, s-au găsit aici 266 de aparate iar în anii interbelici s-au mai procurat încă 96. Tot în aceşti ani s-au ridicat, în curte, două construcţii pentru ateliere de lucru manual şi o infirmerie iar în mijlocul grădinii a fost amenajată o stupărie. Toate acestea au fost realizate sub conducerea dr. Atanasie Popovici, primul director român al şcolii, până în 1937. Cum numărul elevilor a crescut de la an la an, în 1939 s-a construit, deasupra sălii de gimnastică, un internat, care a fost terminat în 1940. În afara dormitoarelor pentru elevi, existau aici şi locuinţe ale personalului.

În această şcoală au fost adăpostiţi 87 de elevi refugiaţi din Ardealul de nord după Diktatul de la Viena. Băieţii care urmau cursurile acestei şcoli aveau posibilitatea de a deveni dascăli după absolvirea şcolii, consacrate ca una de tradiţie, cu certe rezultate în pregătirea învăţătorilor. După instaurarea regimului comunist, şcoala normală a fost desfiinţată iar clădirea a devenit sediul şcolii interjudeţene de partid, unde se ţineau cursurile de învăţământ politico-ideologic. A redevenit liceu în anii postdecembrişti, primind numele ziaristului francez Jean Louis Calderon, ucis în timpul sângeroaselor evenimente petrecute la Bucureşti în decembrie 1989. În fostul internat se află astăzi Radio Timişoara şi TVR Timişoara.