Un cunoscut medic timișorean îi provoacă pe români să-și toarne o găleată...

Un cunoscut medic timișorean îi provoacă pe români să-și toarne o găleată cu apă rece în cap și să facă o donație pentru pacienții care se zbat între viață și moarte

9
DISTRIBUIȚI

ATI timisoara

Un medic timișorean, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a acceptat provocarea medicul plastician Tiberiu Bratu și și-a turnat o găleată cu apă rece în cap, în scop caritabil. Mai mult, Dorel Săndesc, fostul șef al secției de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean Timișoara, vine cu o altă propunere în ceea ce privește donațiile care sunt făcute după “dușul cu gheață”.

Mai precis, medicul îi îndeamnă pe români să facă donații pentru pacienții care se zbat între viață și moarte în secțiile ATI din spitalele din întreaga țară. “Răspund cu plăcere provocării prietenului meu, dușul cu gheață și donații pentru două fundații din SUA și Anglia. Este o idee excelentă, nobilă, dar cred că și pacienții români au atâta nevoie de ajutor. Așadar, vă propun să facem donații pentru pacienții cei mai gravi internați în spitalele românești, cei de la Reanimare, care se luptă literalmente între viață și moarte”, a scris pe Facebook Dorel Săndesc.

Medicul timișorean nu a stat pe gânduri și deja a donat 1.000 de lei pentru proiectul care se va numi “Împreună pentru viață”.


Fondurile strânse vor fi utilizate pentru achiziționarea de aparatură necesară salvării acestor pacienți, și anume aparate de ventilație artificială, monitoare, injectomate, defibrilatoare sau aparate de anestezie și terapie intensivă.

“Nu o să postez un filmuleț cu această ocazie, consider că expunerea personală e mai puțin importantă. Încurajez însă pe toți cei care vor să susțină cauza să posteze o fotografie. Ne dorim să realizăm un tablou, sperăm uriaș, cu chipurile tuturor celor care au contribuit la acest proiect. Consider că solidaritatea cu cei aflați în cea mai grea suferință reprezintă o formă superioară a condiției umane. Haideți să le întindem o mână salvatoare, haideți să fim “Împreună pentru viață!”, i-a încurajat Dorel Săndesc pe români, pe rețeaua de socializare.

Donații se pot face către Societatea Română de Anestezie – Terapie Intensivă, SRATI, organizația non-profit profesională și științifică a acestei specialități, în conturile:

•CONTUL IBAN SRATI, Lei: RO05RNCB0071011429390001
Contul SRATI in euro: RO48RNCB0071011429390003
BCR Sucursala Plevnei, Bucuresti.

9 COMENTARII

  1. Mi-am pierdut Tata la sectia de terapie intensiva de la spitalul judetean Timisoara aproape un an in urma.Vreau sa spun ca staff-ul este sub orice critica,nici un suport ,trebuia sa ma rog pt o informatie despre situatia Tatalui de la zi la zi.Este inacceptabil in comparatie cu spitalele europene,unde orice doctor sau personal al spitalului se prezinta cine e si cum il cheama cand intra in salon.Rusine….vor donatii …trebuia sa cumpar pana si samponul lichid pt maini…medicamente de la farmacie,etc…

    • Daca dvs. credeti ca medicii de pe A.T.I. sunt angajati pentru capacitatea lor de a oferi suport psihologic, va inselati (in mod normal au un psiholog/ psihiatru arondat sectiei). Nu au timp de asa ceva (spre deosebire de spitalele europene, unde 1 medic are sub ingrijire 1-2 persoane si are timp sa se tot prezinte si sa nu fie stresat de cele inca 7 lucruri pe care trebuie sa le faca in timp ce vorbeste cu dvs.). Lipsa de fonduri inseamna ca trebuie sa va cumparati medicamente de la farmacie si sampon lichid pentru maini (sau va asteptati ca medicul sa va cumpere?!).
      Tata se scrie cu „t” mic si momentan cred ca medicii A.T.I. ar trebui sa se transforme in Medici pentru munca ce o depun in conditiile date.

  2. Da, recunoastem, nu intotdeauna mesajele catre apartinatori sunt foarte clare, dar incercam sa schimbam aceste lucruri si cred ca in sectia noastra se poate vedea o schimbare. Zona in care muncim este o zona dura, nu doar pentru pacienti si apartinatori, ci si pentru personalul medical. Faptul ca incercam sa suplinim lipsurile sistemului si sa gasim solutii nu cred ca este de acuzat. Orice donatie este binevenita, tocmai pentru a asigura pacientilor conditii cat mai bune si sanse cat mai mari de supravietuire, fiindca in reanimare aceasta este cea mai buna unitate de masura. In foarte mare parte renovarea sectiei de ATI din SCJUT s-a bazat pe donatii.
    Tocmai de aceea apreciem aceasta miscare de solidaritate a publicului larg cu pacienti critici, si incurajam pe cat mai multi oameni sa participe, sa isi puna apa cu gheata in cap pentru a fi un exemplu pentru ceilalti si nu in ultimul rand sa doneze pentru cei aflati in nevoie.

  3. Intr-adevar in sectia ATI din Timisoara au ajuns sa asigure conditii mai bune sarmanilor internati acolo. Am trecut prin asta si le multumesc celor care lucreaza acolo.

  4. Revin cu un comentariu, fiindca cel scris anterior nu a fost postat.
    In sectiile de ATI se consuma cele mai mari drame din spitale. De aceea aceste sectii au nevoie de sprijin din mai multe directii. In ultimii ani noi cei care lucram in aceasta zona am incercat sa schimbam cat mai mult in bine fata sectiei de ATI. In mare masura am reusit, prin proiecte guvernamentale, europene, proiecte de cercetare, prin infiintarea unei asociatii non profit care are scop statutar sprijinirea logistica a sectiei ATI din SCJUT, prin donatii directe din partea persoanelor fizice / juridice etc. Multe s-au schimbat in bine, in unele sectoare mai avem de muncit. Un lucru este cert: donatiile sunt necesare pentru a mentine si a creste nivelul actului medical acordat pacientului critic. In interaga lume, indiferent de nivelul de dezvoltare al tarii respective, donatiile sustin activitatea medicala si de cercetare. Tocmai de aceea fundatiile din America si Europa solicita donatii prin aceasta miscare ice bucket challenge – chiar credeti ca ei o cer fiindca sistemele lor sanitare sunt deficitare, la fel ca si ale noastre. Si daca ei manifesta aceasta solidaritate, atunci cred ca si noi ar trebui sa reactionam pozitiv cel putin in aceeasi masura.

  5. Doama Elisabeta va inteleg suferinta, dar sunt doua aspecte diferite ale aceleasi probleme, din punctul meu de vedere ; unul se refera la oameni ce incearca sa faca ceva pentru asistenta medicala (vezi si alte initiative de acest fel in urbe…)
    timisoareana, dealtfel pentru noi toti. Aspectul fondurilor insuficiente alocate sistemului sanitar, (”…trebuia sa cumpar pana si samponul lichid pt maini…medicamente de la farmacie”) este un aspect care priveste direct ordonatorul de credite national! Aveti dreptate in privinta comunicarii, dar nu uitati ca Spitalul nu este GARA DE NORD unde venim si intrebam orice, oricand, pe toti, indiferent ce statut au persoale respective. Functionarea unei sectii ATI se poate asemana cu o uzina, fiecare are de facut ( chiar o fac cu profesionalism – credeti-ma) ceva indiferent daca uneori aparentele inseala privirea. Ingrijirea pacientului este prioritara intotdeauna, pacientul este cel mai important, si ne cerem scuze de momentele in care ”neglijam” apartinatorii !Sunt convins ca nu ati reusit sa observati ecusoanele pe care le poarta personalul angajat, pentru a sta de vorba cu medicul curant, si de asemenea nu ati putut identifica intreaga aparatura complexa din dotare, angajatii trebuind sa le supravegheze si pe acestea. Priviti, reamintiti-va, aspectul sectiei ATI. Inchideti usa. Priviti in continuare si o sa observati diferenta!

  6. Am fost operat de timom si in urma operatiei am fost ,,gazduit” la aceasta sectie.Nu exista cuvinte in vocabular destul de elogioase la adresa personalului. In ceea ce priveste omenia,dr.Papurica este un inger plin de intelegere fata de pacienti.Nu voi uita niciodata omenia lui si voi povesti tuturor ce om minunat este.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.