Actorul Ion Rizea a vorbit la PRESSALERT LIVE despre modul în care...

Actorul Ion Rizea a vorbit la PRESSALERT LIVE despre modul în care teatrul schimbă mentalități. Care este formula SUCCESULUI la „Naționalul” timișorean VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

ion rizea la pressalert live05_resizeActorul Ion Rizea a vorbit, în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE din această seară, despre proiectele aflate în derulare la Teatrul Național Timișoara, dar și despre faptul că a observat că vine tot mai multă lume la teatru. “Oamenii vin la teatru, oamenii vor să vină la teatru. Știu spectatori care au preferat să nu-și cumpere ceva în casă de care aveau nevoie, ca să vină la teatru. Mă bucur că constat că sălile sunt pline, și nu de elevi și studenți aduși de profesori, cum se întâmpla mai demult”, a explicat Ion Rizea.

Actorul timișorean consideră că în cel mult opt ani românii își vor schimba mentalitățile și vor veni din ce în ce mai mulți spectatori la teatru. “Nu în foarte mult timp lucrurile se vor schimba, nu în 20 de ani, hai să zicem opt ani.


Eu văd partea plină a paharului. Au trecut deja 24 de ani de la Revoluție și peste opt ani se vor împlini 32 de ani, suficienți să schimbe mentalități. Vrem nu vrem ținem cont și de ce se petrece în exterior”, a precizat directorul adjunct al Teatrului Național din Timișoara. Ion Rizea a vorbit și despre “măștile” pe care le poartă unii oameni în viață. “Unora le e mai ușor să joace teatru în fiecare zi, și vedem asta în jurul nostru. Care este soluția? Să-i specializăm”, a glumit actorul.

Ion Rizea îi invită pe timișoreni la două spectacole inedite jucate la Teatrul Național Timișoara. Este vorba despre “Pe ceas. Cu 60 de minute mai bătrân”, o coproducție a Teatrului Național din Timișoara și a Badisches Staatstheater din Karlsruhe, o comedie spumoasă care se joacă în funcție de votul publicului. Al doilea spectacol este “Maria de Buenos Aires”, care va fi jucat în premieră pe 20 septembrie. “Este un spectacol frumos, cu enorm de multă muzică și dans. Este un spectacol plin de emoție și iubire”, spune Ion Rizea. Spectacolul din 20 septembrie se joacă cu casa închisă, dar timișorenii pot să-și mai cumpere bilete pentru următorul spectacol din data de 23 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.