Articole interzise celor care posedă creier

Fenomenul de tabloidizare a presei reflectă cât se poate de elocvent o situaţie cât se poate de complexă. Zi de zi mă întâlnesc cu tot mai mulţi oameni care îmi povestesc faptul că au renunţat la programele de televiziune şi radio româneşti, din cauza faptului că nivelul „intelectual“ la care s-a ajuns în chestiile respective a coborât mult sub orice limită a bunului simţ. Situaţia e valabilă şi în presa online, unde titlurile de-a dreptul idioate au devenit chestii banale şi unde articolele cu adevărat interesante, care prezintă oameni faini şi întâmplări aşijderea se răresc pe zi ce trece.

Tabloidizarea asta e un flagel cu care e greu să te lupţi, „cancerul“ ăsta al scriiturilor care la prima vedere sunt făcute pentru retardaţi fiind omniprezent. Zilele trecute, un articolaş de acest gen titra cu litere de o şchioapă: „Festivalul Plai, interzis timişorenilor“. Pentru cei care mai au o fărâmă de bun simţ, acest titlu incendiar trebuia urmat de o ştire pe măsură. Cum că cei care au buletin de Timişoara nu au voie să intre în perimetrul manifestării. Sau ceva de genul ăsta. Când colo, am aflat că unui reporter – căruia probabil nu i s-a acordat o acreditare – a răbufnit asupra faptului că, în opinia sa, biletul de intrare la festivalul Plai a fost prea scump.

Mai ales din perspectiva faptului că evenimentul cu pricina a fost finanţat cu nişte bănuţi din partea Primăriei. Oamenii care îşi mai folosesc creierul în scopul de a gândi (din când în când) ştiu că biletele de intrare la evenimente (festivaluri mai ales) sunt făcute pentru a recompensa prestaţia artiştilor.

În ceea ce priveşte preţul biletelor, discuţia poate fi cât se poate de complexă. Pe scurt, dacă în Timişoara Horia Brenciu poate să umple Sala Capitol cu bilete la preţul de 125 de lei, preţul de 50 de lei pe zi la festivalul Plai e mai mult decât decent. Dacă melomanii merg la concerte din Budapesta, Belgrad sau mai departe, unde pentru un bilet de intrare plătesc undeva la 30 – 50 de euro, biletul la Plai nu e scump. Desigur, există şi latura asta cu banii publici. O chestie spinoasă, care poate naşte diverse controverse. Dar, până când nu se demonstrează altceva, finanţările acestea nu pot fi puse în discuţie. Fie că e vorba de rugă, jazz sau plai, chestiunea asta rămâne la latitudinea celor care împart bănuţii publici.

Desigur, rolul presei într-o societate democratică este acela de a trage un semnal de alarmă. Problema intervine însă atunci când în lipsa profesionalismului, unii aşa-numiţi ziarişti îşi dau cu părerea în teme de care habar nu au. Aş putea să vă mai dau multe exemple cu articolaşe scrise în „fast-forward“. Sunt foarte sigur că titlurile astea imbecile şi presa de cancan o să mai persiste multă vreme de acum încolo. Şi de faptul că IQ-ul unora din cititorii de presă nu va creşte defel în perioada următoare. Dar, din când în când, noi ziariştii şi voi citorii ar trebui să decretăm ceva de genul „Stop Game“ şi să facem niscaiva curăţenie în tomberonul ăsta de articole fără substanţă.