Barack Obama anunţă noi SANCŢIUNI împotriva Rusiei: „Ne alăturăm Uniunii Europene prin...

Barack Obama anunţă noi SANCŢIUNI împotriva Rusiei: „Ne alăturăm Uniunii Europene prin intensificarea sancţiunilor”

0
DISTRIBUIȚI

obama-fiscal-cliff.jpeg14-1280x960

Preşedintele american Barack Obama a anunţat joi punerea în aplicare a unor noi sancţiuni împotriva Rusiei în sectorul financiar, al energiei şi apărării, ca răspuns la „actele ilegale” ale Moscovei în Ucraina, relatează AFP.

„Astăzi ne alăturăm Uniunii Europene anunţând că ne vom intensifica sancţiunile”, a declarat Obama într-un comunicat, precizând că detaliile acestor noi măsuri vor fi anunţate vineri.

El se declară totuşi dispus să ridice aceste sancţiuni „dacă Rusia îşi respectă în întregime angajamentele” în urma unui acord de încetare a focului încheiat vineri între Ucraina şi forţele proruse.

„Dacă, dimpotrivă, Rusia continuă să acţioneze şi să încalce agresiv legea internaţională, preţul pe care îl va plăti va continua să crească” pentru Moscova, avertizează preşedintele american.

Barack Obama explică faptul că aceste sancţiuni au fost adoptate „în lumina acţiunilor desfăşurate în cursul lunii trecute de Rusia pentru a destabiliza şi mai mult Ucraina, inclusiv prezenţa forţelor ruse puternic înarmate în estul Ucrainei”.

El precizează că Statele Unite supraveghează „îndeaproape evoluţia” situaţiei pe teren de la încheierea armistiţiului.

„Dar avem încă nevoie de dovezi concludente că Rusia şi-a încetat acţiunile pentru destabilizarea Ucrainei”, apreciază el.

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns joi la un acord pentru ca noile sancţiuni economice împotriva Rusiei să intre în vigoare de vineri.


Acestea vizează şase mari companii din domeniul apărării şi energiei, precum şi 24 de personalităţi, între care oligarhi ruşi şi lideri separatişti ucraineni.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat joi că UE va realiza până la sfârşitul lui septembrie o „evaluare exhaustivă” a progreselor din Ucraina în cadrul planului de pace şi, în funcţie de această evaluare, intenţionează să „amendeze, suspende sau să abroge” sancţiunile împotriva Rusiei.

„În urma acestei evaluări şi dacă situaţia din teren o permite, Comisia şi Serviciul de Acţiune Externă al UE sunt invitate să facă propuneri pentru a amenda, suspenda sau abroga setul de sancţiuni, în totalitate sau parţial”, a declarat Van Rompuy, după decizia statelor membre de a aplica începând de vineri noile sancţiuni economice împotriva Rusiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.