Complexul Studențesc din Timișoara, invadat de broaște râioase. Ce spun specialiștii GALERIE...

Complexul Studențesc din Timișoara, invadat de broaște râioase. Ce spun specialiștii GALERIE FOTO

4
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1397081191">

broaste (39)

Ploile din ultima perioadă, dar și condițiile favorabile creșterii, au creat un habitat perfect în Timișoara pentru broaștele râioase verzi. Totul se întâmplă în mijlocul Complexul Studențesc, în parcuri sau în zonele verzi din oraș. La câțiva pași de terasele de pe Aleea Studenților, seara și noaptea, cei care se plimbă prin zonă nu au cum să nu vadă zecile de broaște care le ies în cale.

Sub denumirea științifică de „Bufo viridis”, această specie este printre cele mai comune din România și are o răspândire largă. În cursul zilei stau ascunse în frunze, în crăpăturile zidurilor, sub pietre și chiar în beciuri și canale. Numeroasele zone cu verdeață din Complexul Studențesc, care le oferă un mediu propice, dar și condițiile meteorologice favorabile din ultimul timp, au făcut ca broaștele să se înmulțească și în această perioadă a anului. Cine se plimbă prin zonă seara, poate observa zeci de exemplare.

„Se hrănesc cu furnici, gândaci, viespi, larve de diferite insecte, ploșnițe și păianjeni, dar preferatele lor sunt furnicile și gândacii. Coloritul general  al corpului este variabil, dar caracteristic. În general are culoarea alb-gălbuie cu pete mari neregulate de culoare verzuie. Tegumentul are aspect rugos, de unde vine și denumirea populară de broască râioasă verde”, ne-a explicat Alex Rădac, un tânăr pasionat de Herpetologie (n.r. ramură a biologiei care se ocupă cu studiul amfibienilor și al reptilelor).

Studenții care locuiesc în căminele din Complexul Sudențesc sunt familiarizați cu situația. „Au mai fost și în alți ani, dar acum parcă sunt mai multe. Cred că din cauza ploilor din ultima perioadă. În fiecare seară când vin de la serviciu văd două, trei în fața căminului”, a spus Andrei.

Broaștele râioase nu au râie

Cei care cred că dacă ating o broască râioasă sunt expuși la anumite boli sau pot fi infestați cu parazitul „Sarcoptes scabiei” care produce râia, se înșală. Ionela Slejiuc, o tânără care studiază Herpetologia ne-a explicat că „nu există broaște râioase. Există doar broaște toxice în România. Ele secretă niște toxine la suprafața tegumentului care au rol în apărare. Nu produc râie sau alte boli”.

Denumirea de broaște râioase vine doar de la aspectul rugos al acestora. Pielea lor prezintă niște umflături cu aspect de negi, iar de aici le provine denumirea populară de „broaște râioase”. În fond, ele nu reprezintă niciun pericol pentru populație și pot fi atinse cu mâna. În cazul în care se înmulțesc din ce în ce mai mult s-ar crea un dezechilibru și ar putea crește și numărul prădătorilor, adică a anumitor specii neveninoase de șerpi de casă și de apă, dar apariția unei invazii de șerpi este destul de improbabilă.

„Ele nu trăiesc foarte mult și sunt sursă de hrană pentru șarpele de apă sau de casă. Dacă vor rămâne prea multe, este posibil să rămână fără hrană, iar echilibrul se va restabili sub o formă sau alta. Se împerechează primăvara și în funcție de condițiile meteorologice și surse de hrana, apar mai mulți sau mai puțini juvenili (n.r. pui care au trecut de stadiul de mormoloc). Această specie de broaște este tolerantă și nu are nevoie de multă apă. Singura legătură pe care o au cu apa este primăvara, în perioada de reproducere, când migrează spre habitatele acvatice să depună ouă. Din ouă vor ieși mormolocii. După două sau trei luni apar, după procesul de metamorfoză, mici broscuțe”, ne-au mai explicat cei doi tineri.

Dacă și anul care vine va fi un an ploios, cei care trec seara sau noaptea prin Complexul Studențesc vor găsi broaște la tot pasul. Până atunci cele care trăiesc în zonă se pregătesc de hibernare, de aici și activitatea mai intensă observată în ultimul timp.

4 COMENTARII

  1. Si la cîtă mizerie este în Compex, nici nu este de mirare. Este o altă zonă a oraşului care permite ca cei veniţi sa locuiască acolo vremelnic, hai să le zicem studenţi, sa nu găsească nimic care sa-i oblige la integrare. Găsesc mizerie, o înmulţesc. E simplu. Ei cred că aşa trebuie. Poate că, alături de Poliţia locală ar trebui să se implice şi toate universitaţile in a-i determina pe toţi studenţii la a-si gospodări zona in care stau. Nu ştiu, două puncte la examen contra curăţenie in cămin sau în spaţiul exterior lui… Minţile luminate pot găsi soluţii, dacă vor…. Curăţenia cu implicare se menţine. Acasă la ei, tot aşa trăiesc?

  2. Dana, ce au de-a face mizeria cu broaștele? Și cât din responsabilitate a studenților și cât a administrației locale? Sunt de acord că majoritatea nu au 7 ani de acasă dar complexul arată groaznic datorită a 3 factori: 1 activităţiile care se desfășoară acolo (afaceri de gen shaormeri&baruri, săpături, modificări, etc ; 2. boschetarii și 3. câini și alte animale. Toată mizeria și gunoiul sunt produse sau vehiculat în cea mai mare parte de acești trei factori. Când vor fi controlați factori determinativi, atunci va fi mai curat în complex.

    • Broaștele au nr. de TM :P, au fost acolo de dinainte să se construiască și vor fi în continuare atât timp cât vor avea un petec de pământ liber și apă prin apropiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.